tag:blogger.com,1999:blog-91081286336758180692024-03-05T15:18:20.740+01:00Biblioteca scriitori româniUnknownnoreply@blogger.comBlogger2778125tag:blogger.com,1999:blog-9108128633675818069.post-22625172651189034402023-04-07T02:32:00.007+02:002023-04-07T02:32:53.714+02:00 Matei Vișniec- Ora exactă<p> </p><p class="MsoNormal"><br /></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">Pe strada pustie – calul şchiop şi tăcut<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">pe altă stradă din univers – eu însumi<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">tăcut şi înfricoşat<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">de piciorul meu, legată cu lanţ<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">marea bilă neagră cu ceas<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">în buzunarul meu de la piept<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">minutarul şi arătătorul<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">în buzunarele de la pantalon<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">cifrele opt, nouă şi zece, unu şi doi<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">celelalte cifre amestecate încâlcite<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">sălbatic în pălaria mea cadranul ceasului<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">învelit intr-un ziar vechi<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">îl ţin la subsoară<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">alte rotiţe arcuri mici pedale şi<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">zeci de suruburi pretutindeni uitate<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">prin manşete şi pe după curelele grele<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">pe sub cămaşa udă şi pe sub piele<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">calul trece pe una din străzi<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">eu pe altă stradă din univers<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">nu ne întâlnim niciodată<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><b style="mso-bidi-font-weight: normal;"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></b></p>
<p class="MsoNormal"><b style="mso-bidi-font-weight: normal;"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></b></p>
<p class="MsoNormal"><b style="mso-bidi-font-weight: normal;"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></b></p>
<p class="MsoNormal"><b style="mso-bidi-font-weight: normal;"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></b></p>
<p class="MsoNormal"><b style="mso-bidi-font-weight: normal;"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></b></p>
<p class="MsoNormal"><b style="mso-bidi-font-weight: normal;"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></b></p>Unknownnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-9108128633675818069.post-2969885198459079522023-04-07T02:31:00.005+02:002023-04-07T02:31:34.591+02:00Matei Vișniec - I se topesc roțile în timpul mersului<p> </p><p class="MsoNormal"><br /></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">Multă vreme am crezut că șinele de cale ferată<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">sunt urmele unui tren mai stîngaci<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">căruia i se topesc roțile în timpul mersului<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">ani de zile am așteptat<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">ca șinele de cale ferată din fața casei mele<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">să dispară, să se topească încet și ele<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">să fie luate de ploaie, să se scufunde în pămînt<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">dar nu, orașul este cel care s-a subțiat între timp<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">s-au evaporat acoperișurile, punctele cardinale s-au ciobit<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">a dispărut auzul din urechi și văzul din ochi<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">mințile ni s-au chircit și cuvintele ni s-au uscat pe limbă<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">nimeni nu-și mai amintește să fi văzut vreodată vreun tren<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">trecînd prin mijlocul orașului<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">iar dacă n-ar exista aceste două șine care nu duc nicăieri<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">nici n-am ști în ce direcție să ne tîrîm<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>Unknownnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-9108128633675818069.post-22610268851336463522023-04-07T02:30:00.003+02:002023-04-07T02:30:17.818+02:00Matei Vișniec - Fanteziile unui măr<p> </p><p class="MsoNormal"><br /></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">Locuiam în miezul unui măr eram singur<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">vara citeam lungi poezii anonime<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">iarna ascultam înfiorat cum vântul<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">construieşte cuburi de aer pentru posteritate<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">mă lăsam copleşit de căldura dinlăuntru<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">închideam pleoapele şi realitatea<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">se dezbrăca sub pleoapele mele oarecum<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">ruşinată pe vremea aceea nimicul încă nu exista<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">în zilele ploioase încercam să-mi aduc aminte<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">de unele lucruri mai subtile<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">cum ar fi de plidă compoziţia universului<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">ori starea primului principiu<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">încercam să-mi aduc aminte de prima ploaie<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">şi de primul castan înflorit şi de prima încercare<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">a spiritului de a cugeta mai mult de o secundă<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">alteori când amurgul îşi trimitea razele<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">adânc prin coaja mărului până în pielea mea<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">subţiată de somn şi de aşteptare<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">mă gândeam la frumoasa Makta<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">singura mea imagine despre sublim<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">atunci cădeam în genunchi<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">acolo în miezul aromat şi roşu<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">zguduind mâna celui care<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">tocmai ducea mărul la gură.<o:p></o:p></span></p>Unknownnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-9108128633675818069.post-25294022543187643202023-04-07T02:28:00.005+02:002023-04-07T02:28:56.848+02:00Matei Vișniec - Convorbiri cu cîinele oraşului<p> </p><p class="MsoNormal"><br /></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">Pe străzile oraşului cîinele oraşului<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">mă latră încet,<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">de ce latri la mine, îl întreb<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">sînt singur, îmi răspunde<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">şi mă cuprinde frica<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">să mergem să bem o bere<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">îi răspund<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">el rîde, îmi spune, eşti nebun?<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">ce-o să zică oraşul cînd ai să bei bere<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">cu cîinele oraşului?<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">eu mă înfurii şi strig: nu-mi pasă,<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">aşa să ştii, nu-mi pasă de oraşul tău,<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">îl detest, îl urăsc, sînt gata să-l arunc<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">în aer<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">de ce strigi la mine, mă întreabă<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">cîinele oraşului aproape plîngînd,<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">de ce strigi aşa de urît la mine?<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">sînt singur, îi răspund<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">şi mă cuprinde frica<o:p></o:p></span></p>Unknownnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-9108128633675818069.post-15730429125736526582023-04-07T02:27:00.003+02:002023-04-07T02:27:22.299+02:00 Matei Vișniec - Despre istorie<p> </p><p class="MsoNormal"><br /></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">Eu stau în faţa ferestrei mai fumez o ţigară<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">Istoria trece pe lângă mine<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">ţinându-şi sânii în palme<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">maşinile se opresc dintr-o dată<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">incendiind autostrada<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">magazinele sunt părăsite în grabă<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">în măcelării se face dintr-o dată linişte<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">fratele meu, infirm de picioare<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">singurul din familie care face gimnastică<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">se târăşte lângă mine<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">ce e, ce e, mă întreabă<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">nimic, zic eu<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">trece istoria<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">Bum, glontele lui Cesare Pavese<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">Pe data de 21 ianuarie mă gîndeam<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">la Ludovic al XVI-lea şi, bluf,<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">capul mare al regelui căzu<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">la picioarel mele<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">tot aşa în ziua de 28 august mă gîndeam<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">la Cesare Pavese şi, bum,<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">glontele lui Cesare Pavese trecu prin tîmpla<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">lui Cesare Pavese<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">sînt un om rău, dacă mă gîndesc la iarbă<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">ucigaşul apare brusc în faţa mea şi îşi şterge<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">cuţitul de ucigaş în iarbă<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">dacă mă gîndesc la cer şarpele iese<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">imediat din mare şi începe să zboare<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">eu mă întristez de toate acestea<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">şi nu mă mai gîndesc la nimic<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">şi atunci cu urlet<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">începe să se nască nimicul<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">şi să urce din adîncul lucrurilor<o:p></o:p></span></p>Unknownnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-9108128633675818069.post-27123208392959900972023-04-07T02:26:00.005+02:002023-04-07T02:26:24.868+02:00 Matei Vișniec - Fereastra<p> </p><p class="MsoNormal"><br /></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">Pasărea, mirată, înduioşată<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">şi-a luat gheara din burta mea<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">şi-a ridicat ciocul din gîtul meu<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">m-a lăsat acolo, în patul răvăşit<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">şi s-a învîrtit prin odaia mea<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">s-a izbit cu icnete de pereţii mei<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">după aceea a dat de fereastră<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">şi s-a gîndit mirată la fereastră<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">nu mai întîlnise niciodată o fereastră<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">ar fi trebui să-i spun fereşte-te<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">orice fereastră e perfidă şi înrăită, nu<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">poţi să ştii unde duce, încotro te aruncă<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">dar şi eu eram înrăit, uram pasărea<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">şi n-am scos un cuvînt, am lăsat-o<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">să-şi întindă aripile şi să se piardă în văzduh<o:p></o:p></span></p>Unknownnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-9108128633675818069.post-1138671369768298162023-04-07T02:25:00.003+02:002023-04-07T02:25:17.591+02:00Matei Vișniec - Acum ştiu de ce<p> </p><p class="MsoNormal"><br /></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">Din buzunarele mortului s-au scurs<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">două fire subţiri de sînge<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">da, omul acesta îşi ţinea în buzunare<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">două păsări mici pe care le-a strivit în cădere<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">acum se ştie de ce omul acesta<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">îşi ţinea toată ziua mîinile în buzunare<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">ori de cîte ori se ducea în parc să se plimbe<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">umerii îi tremurau gîtul i se umplea de<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">sudoare<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">noi îl salutam el răspundea liniştit şi tandru<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">uneori mai schimbam cîte o vorbă<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">el, cu mîinile în buzunare, frămînta<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">gîtul celor două păsări<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">acum se ştie de ce omul acesta<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">nu-şi ridica niciodată pălăria acum<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">se ştie de ce întotdeauna<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">se temea de ploaie<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>Unknownnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-9108128633675818069.post-75156825116440008742023-04-07T02:24:00.004+02:002023-04-07T02:24:25.194+02:00 Matei Vișniec - Campanie electorală<p> </p><p class="MsoNormal"><br /></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">Domnule senator<br />
grupul nostru de ziarişti<br />
ţine să vă felicite călduros<br />
pentru succesul pe care l-aţi avut<br />
în campania electorală<br />
şi vă roagă să-i acordaţi<br />
câteva minute<br />
mai întâi ne-ar interesa să ştim<br />
ce este materia<br />
şi câte forme de existenţă are<br />
apoi am dori să cunoaştem<br />
care este raportul dintre spirit şi corp<br />
şi dacă infinitul<br />
poate fi intuit în natură<br />
iar la sfârşit dacă puteţi<br />
spuneţi-ne câteva cuvinte<br />
despre frunza de vişin<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>Unknownnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-9108128633675818069.post-83761991178852192602023-04-07T02:23:00.000+02:002023-04-07T02:23:06.531+02:00 Matei Vișniec - Firimiturile care cad<p> </p><p class="MsoNormal"><br /></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">Firimiturile care cad de la masa de lucru a poetului<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">fac uneori un zgomot asurzitor<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">se aud ţipete, bufnituri<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">o bătrână leşină pe trotuarul din faţa casei poetului<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">un om moare strivit sub o maşină ploioasă<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">de la masa de lucru a poetului<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">cad uneori firimituri enorme, inadmisibile<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">când poetul este obosit oraşul însuşi înnebuneşte<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">fântânile arteziene îngheaţă, tramvaiele se izbesc de ziduri<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">cuvintele însele devin mai rare, mai greu de înţeles<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">În faţa cuvântului linişte s-a făcut o coadă enormă<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">atenţie, nu va fi de ajuns pentru toată lumea strigă poetul<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">chiar şi în faţa cuvântului dragoste care s-a terminat de
mult<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">mai aşteaptă câţiva ireductibili, câteva grupuri de turişti
obosiţi<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">poate că aceste urme de sânge<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">duc la cuvântul singurătate, îşi spune poetul<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">ieşit el însuşi la o plimbare prin oraşul ciuruit de absenţe<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">poate că în faţa cuvântului om nu mai dau târcoale<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">decât câinii<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>Unknownnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-9108128633675818069.post-79537028979972756602023-04-07T02:15:00.004+02:002023-04-07T02:15:12.596+02:00Mircea Ivănescu- Despre înțelepciune<p> </p><p class="MsoNormal"><br /></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">lui v înnopteanu nu-i place filozoful j paul sartre,<br />
zice că e prea multă doxologie în el, prea multe<br />
gerunzii cu liniuță, v înnopteanu preferă să asculte<br />
cum pisicâinele lui face măr. (tră-<br />
dează marele meu pisicâine benone<br />
- spune v înnopteanu - o mai multă înțelegere<br />
atunci când face măr, despre abstrusa alegere<br />
a pro-jectului înainte decât hegelianul sartrone).<br />
or, v înnopteanu l-a citit pe j p sartre cu sârg<br />
și-a scos și citate, a fost chiar și în târg<br />
să-și cumpere un creion cu vârf moale, să-și facă semne pe marginea cărții, așa
că respingerea lui sartre după un bine gândit plan de argumente de către v
înnopteanu este imaginea<br />
seriozității însăși, pe care pisicâinele o mârâie liniștit.<o:p></o:p></span></p>Unknownnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-9108128633675818069.post-44515146147646276932023-04-07T02:14:00.002+02:002023-04-07T02:14:09.895+02:00Mircea Ivănescu - Așteptându-l pe tata Goriot mai bine să ne ducem întâi la bibliotecă <p> </p><p class="MsoNormal"><br /></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: Georgia, "serif"; font-size: 14pt;">facem ca în piesele noastre - înclinăm</span></p><p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">
prisma această care e timpul lăuntric, așa cum noi<br />
îi dăm preț - și ne desfacem în mai mulți, unii<br />
adevărați - și, ca acela care voia astfel să-și economisească<br />
drumul la țară - unde-l aștepta logodnica - ne gândim<br />
să lăsăm eul nostru cel mai de preț - adevărat - să rămână,<br />
asemenea unui gândac uriaș în pat - și alții să-i luăm<br />
cu noi - căci acuma noi ne gândim să-i facem o vizită<br />
de reprezentare - (lumea este reprezentarea mea - și asta<br />
am înțeles-o noi pe scara pe care va trebui s-o urcăm acum, căci cu<br />
adevărat îi vom face ei vizită) - și deci îl rugăm pe unul din noi să ne
însoțească -și el acceptă, spunându-ne că va ști să ne prezinte în așa fel
încât să o facă pe ea să surâdă - și el însuși surâde spunându-ne asta.<br />
<br />
<br />
și deci mergem - preludiul e doar o singură frază, legănându-și încheierile
peste chipuri,<br />
vorbe, contururi, în care despre ea se vorbește, și ca în visele rele ne spune
că<br />
trebuie să străbatem alte coridoare, și alte încăperi, și alte glasuri au să ne
spună ce se cuvine să facem să ajungem la ea, și să ajungem - (după ce am
deschis atâtea uși încât dacă am fi într-un roman gotic ne-am spune că ne facem
rondul - prin săli întunecoase, lăsând zăngănituri de lanțuri după noi, să o
facem să iasă cu sfeșnicul în mână și<br />
aurindu-i-se chipul ca o icoană cu îngerul care să mântuie de blestem clădirea
asta în ruină a gândurilor noastre în care o ținem închisă - și atunci<br />
<br />
acesta din noi care ne însoțește să-i răsară deodată alături de cercul de<br />
aur<br />
al lumânării - și ea să surâdă recunoscându-l).<br />
și ea ne vine întru întâmpinare, și e<br />
fața ei în aur iluminată - și ne surâde - și ne ridicăm ochii<br />
spre ochii ei - (și, uite nu putem acuma să spunem<br />
ce culoare are liniștea năpădindu-ne când ea ne privește,<br />
și ne dă adevăr în lumina neștiută a privirilor ei). și e ca și cum am<br />
atrage-o<br />
într-o încăpere mai la o parte - și acolo ea să-și ridice<br />
fața în lumină - și este de aur fața ei - și celălalt - adevăratul -<br />
partea diavolească din noi - să se așeze confortabil pe masă,<br />
și legănându-și picioarele să-i vorbească meșteșugărit - și ea, surâzând<br />
abia, să-l privească - numai chinuitor de arareori lunecându-și<br />
privirea spre noi - așa cum stăm la marginea cercului<br />
pe care-l închipuie miniatura aceasta - sau dimpotrivă plimbându-ne<br />
morocănoși printre dulapurile cu pătrate mici de vreme încremenită,<br />
și mormăindu-i despre nici nu știm ce, încercăm să-i tragem privirile<br />
către noi - și ea ascultându-l, și aici ne trezim, și se destramă<br />
grăbit scena aceasta și rămânem descumpăniți privind doar lumina de<br />
soare<br />
peste un perete unde nu se răsfrâng răsfrângerile prismei pe care<br />
nici nu ne mai e la îndemână să o aplecăm acuma.<o:p></o:p></span></p>Unknownnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-9108128633675818069.post-91256142618176406352023-04-07T02:13:00.001+02:002023-04-07T02:13:04.137+02:00Mircea Ivănescu- Sufletul romantic și întâlnirea cu poetul<p> </p><p class="MsoNormal"><br /></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: Georgia, "serif"; font-size: 14pt;">minunat - el ne trimite o carte a înțelepciunii, unde sunt
strânși laolaltă mai ales cei din generația a doua a căutătorilor noptatici -
și dacă noi o deschidem, putem poate găsi explicația - și o deschidem - și
citim că</span></p><p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">
fantasmagoriile vesele se risipesc treptat sub cerul imens înstelat -și stăm și
ne gândim - și citim despre câinele care se purta<br />
față de frumoasa egiptianca - spune acolo - cu o umilință dezgustătoare, dar<br />
spionându-i toate gesturile, și bătându-și joc de ea când o vedea jucându-se cu
păpușa<br />
<br />
de cârpe - ca și cum ar fi fost prințul - și ne gândim iar<br />
că grație acestei cărți atât de groase - și unde citim mai departe<br />
că el îi scria, noaptea târziu de tot, că orice cuvânt trebuie să<br />
se întrupeze, chiar și cuvântul iubirii - noi ne-am putea întrupa, nu în câine,
ci în maimuță<br />
<br />
<br />
acum de demult care să o urmeze peste tot pe denisa, să-i facă astfel pe ceilalți,
privind-o, văzând o maimuță cum însoțește o făptură frumoasă, să se vădă ei
însuși în urâțenia animalului ca într-o oglindă, unde spălandu-și tot ce este
hidos în gândurile și poftele lor, să-și poată apoi ridica ochii limpeziți spre
frumusețea simplă a denisei - și ajungem astfel pe o stradă noroioasă, unde sub
cerul încețoșat, s-au risipit fantasmagoniile - și abia când ne întâlnim cu
poetul care-și ascunde surâsul deopotrivă în mustață, ca și în batista mereu
ridicată spre buze - ca în romanele sentimentale, unde sensibilii își
tamponează mereu buzele, nările, cu batistele cu dantele scoase elegant din
manșete - de abia atunci ne dăm seama, când îl vedem cum ne privește fără
surpriză și chiar ne adresează<br />
cuvântul, că denisa ne-a preschimbat, mergând alături de noi, din maimuță
într-o făptură aproape omenească - pentru că denisa are puterea să<br />
schimbe, să strângă iar la un loc orice fantasmagonie veselă, oricât de mărunt
s-ar fi risipit o clipă înainte - și astfel o clipă ochii poetului ne văd alături
de o făptură frumoasă, și el ne aude chiar și cuvintele neajungând să capete o
altă întrupare decât a pianului pe care-l purtăm peste tot cu noi - asemenea
lui wagner prin zăpezi -și acuma ne opintim să-l urcăm pe scările sufletești
când ne oprim și noi la un loc.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>Unknownnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-9108128633675818069.post-43533114267964485042023-04-07T02:10:00.009+02:002023-04-07T02:10:56.289+02:00Mircea Ivănescu- ieșirea din clișeu<p> </p><p><span style="font-family: Georgia, "serif"; font-size: 14pt;">însă atunci problema ar fi cum anume</span></p><p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">
să ne mișcăm în lăuntrul acesta - unde se poate, deopotrivă<br />
înainta într-o parte, într-alta - și chiar înapoi -<br />
căci roza sulfurilor în ținutul acesta sufletesc se desfoliază<br />
în cele mai nebănuite îndreptări ale cailor<br />
de la un loc, de la o clipă<br />
la alte - mersul,<br />
anevoios, printre trunchiurile nemișcate ale timpului<br />
interior - și trosnesc sub pași vreascuri câte unui gând<br />
răslețit de altă dată, acum numai o clipă zvâcnind<br />
sub piciorul care își caută înaintarea - și pândesc<br />
ochii mărunți din tufișuri - mersul acesta strivind<br />
vorbe mai vechi, și căutând calea înspre afară - dincolo<br />
de vorbele aruncate în spate, înainte, uscate, și peste care<br />
<br />
<br />
treci -<br />
să ieși așadar la lumină -ca într-o poveste cu care să închei rotirea unui an -
într-o zi de aniversară -și deodată în lumină - (și povestea până atunci
spunând despre o clipă sau alta - o dimineață, când ai intrat într-o cameră cu
multe cărți, răspândite, și tânărul prieten ședea pe rezematoarea fotoliului -
și îl ținea pe genunchi - ca pe un paj - pe copilul de atunci - și era soare în
camere înalte, răsfrângându-se în cotoarele cărților, în rafturi, pe mese - și
când a intrat el, te-a privit o clipă peste creștetul lui, acolo pândind de pe
rezematoarea așezării în jilț - asta a fost atunci -și după amiază, cu alt
soare, străveziu, peste lucruri într-o aceeași cameră - și acuma - o viață,
întreagă, mai târziu - el așezat în fotoliul de atunci - prietenul tânăr numai
o amintire - însă privirea aceeași - cântărindu-te -(și afară, apoi, lunecând,
în lumina de seară, pe un alt cer, care să te atragă mai adânc încă) -(odată
îți spunea, ridicându-și scurt ochii de pe cartea unde scria vorbe, pentru
tine, - și privindu-te, "sunt absolut sigur că veți înțelege ce scrie
aici" - (și tu apoi, pierzându-te în ocolurile printre trunchiuri ale
vorbelor lui - urmărindu-le tot mai departe, până deodată, fără să știi cum,
răzbind în lumină), în după amiaza de atunci era soare afară, lumină.<br />
<br />
și lumina asta de toamnă, căpătând o clipă strălucirea soarelui izbucnind în
valuri mărunte peste marea cea mare însăși cunoașterea, fie și numai
străfulgerarea clipei, doar o adiere, ca o sfâșietoare adiere.<o:p></o:p></span></p>Unknownnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-9108128633675818069.post-72151856044143500762023-04-07T02:07:00.005+02:002023-04-07T02:07:28.245+02:00Eugen Ionescu – Un portret anecdotic al lui Brâncuși<p> </p><p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><br />
<br />
L-am cunoscut personal pe Brâncuşi foarte tîrziu, în cei din urmă ani ai vieţii
sale, la pictorul Istrati, al cărui atelier se afla în Impasse Ronsin, chiar în
faţa celui al sculptorului, despărţit de o străduţă de un metru lăţime. „Cine-i
Ionescu ăsta care scrie piese de teatru ?", îl întrebase Brâncuşi pe
Istrati. „Adu-mi-l într-o seară, vreau să-l cunosc." Bineînţeles, admiram
de multă vreme operele maestrului. Auzisem vorbindu-se şi despre om. Ştiam că
era arţăgos, nu prea binevoitor, cicălitor, aproape crud. Ii alunga,
acoperindu-i de injurii, pe negustorii sau colecţionarii care veneau să-l vadă
pentru a-i propune să-i cumpere sculpturile. Îi îndepărta, ameninţîndu-i cu
bîta, şi pe admiratorii sinceri şi naivi care-l supărau. Existau, totuşi,
cîţiva rari privilegiaţi şi privilegiate pe care Brâncuşi, neputînd trăi mereu
cu totul singur, îi primea şi îi răsfăţa: aceştia sau acestea erau invitaţi să
ia parte la mesele lui, în acelaşi timp fruste şi rafinate, în alcătuirea
cărora intrau un nemaipomenit iaurt pe care Brâncuşi îl pregătea el însuşi,
varză crudă acrită, castraveţi săraţi, mămăligă şi şampanie, de pildă. Uneori,
după desert, cînd era foarte bine dispus, Brâncuşi făcea o demonstraţie de dans
al pîntecelui, înaintea vizitatoarelor sale care savurau cafeaua turcească. Am
apucături rele. Acesta-i, fără îndoială, motivul pentru care nu sufăr relele
apucături ale altora. Am şovăit îndelung pînă să mă duc să-l văd pe Brâncuşi:
îmi era de-ajuns să-i contemplu operele, cu atît mai mult cu cît îi cunoşteam
teoriile fundamentale, foarte adesea spuse celor ce-l ascultau, foarte des
repetate<span style="mso-spacerun: yes;"> </span>de ace</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-family: Georgia;">ş</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">tia. Mi s-a adus la cunoştinţă ura,
dispreţul lui faţă de sculptura „biftaourilor", pe care-am numit-o astăzi
sculptura figurativă, adică aproape toată sculptura cunoscută de la greci pînă
în zilele noastre. Ştiam că-i era dragă formula asta şi că-i plăcea foarte mult
s-o lanseze în capul oricui îl asculta. Pitorescul persoanei sale nu mă atrăgea
în mod deosebit: nu mai voia să dea mîna cu Max Ernst pentru că acesta,
susţinea Brâncusi, l-ar deochia şi pentru că l-ar fi făcut să cadă şi să-şi
scrîntească glezna, uitîndu-se cu ură la el. Şi Picasso îl scîrbea pe Brâncusi,
căci, după acesta din urmă, „Picasso nu făcea pictură, ci magie neagră",
într-o seară de iarnă, mă dusesem în vizită la Istrati. Stăteam aşezaţi în
tihnă în jurul sobei, cînd uşa se deschise. Brâncusi intră: un bătrînel de
optzeci de ani, cu reteveiul în mînă, îmbrăcat în alb, pe cap cu o căciulă
înaltă de blană albă, cu o barbă albă de patriarh şi, fireşte, „cu ochii
sclipind de răutate", cum ne spune, aşa de bine zicala. Se aşeză pe un
scăunel, îi fui prezentat. Se prefăcu că nu mi-a înţeles numele. Ii fu repetat,
de două sau de trei ori. Apoi, arătîndu-mă cu capătul băţului: <o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">— „Ce face la viaţa lui?"<br />
<br />
— E autor dramatic ! răspunse Istrati, care-l prevenise totuşi.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>— „Ce e ?" întrebă iarăşi Brâncusi. <o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">— „Scrie piese,... piese de
teatru !" —</span><span style="font-family: "Times New Roman","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span style="font-family: "Times New Roman","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">-</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"> </span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-family: Georgia;">„</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">Piese de teatru ?" se mir</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-family: Georgia;">ă</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"> Br</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-family: Georgia;">â</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">ncusi.
Apoi, </span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-family: Georgia;">î</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">ntorc</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-family: Georgia;">î</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">ndu-se
triumfal c</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-family: Georgia;">ă</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">tre mine </span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-family: Georgia;">ş</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">i privin-du-m</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-family: Georgia;">ă</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"> </span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-family: Georgia;">î</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">n fa</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-family: Georgia;">ţă</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"> : <o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-family: Georgia;">—„</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">Eu,
unul, ur</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-family: Georgia;">ă</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">sc teatrul. N-am nevoie de teatru. M</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-family: Georgia;">ă</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"> doare-n cot de teatru !"<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span></span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-family: Georgia;">—</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"> </span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-family: Georgia;">„Ş</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">i eu </span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-family: Georgia;">î</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">l ur</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-family: Georgia;">ă</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">sc </span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-family: Georgia;">ş</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">i mă doare-n cot de el. Doar ca să-mi bat
joc de el scriu teatru. E singurul motiv" îi spusei. Mă privi cu ochiul
lui de bătrîn ţăran şiret, surprins, neîncrezător. Nu găsi pe loc o replică
destul de jignitoare. Reveni la atac după cinci minute : <o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">— „Ce credeai despre Hitler
?" mă întrebă el. <o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">— „N-am o părere despre treaba
asta" răspunsei eu cu nevinovăţie. <br />
<br />
— „A fost un om de ispravă !" strigă el, ca pentru a-mi arunca o sfidare.
„Un erou, un neînţeles, o victimă !" Apoi, se avîntă într-un extraordinar,
metafizic, confuz elogiu al „arianismului". Istrati şi soţia lui erau la
pămînt. Eu nu mă urnii din loc. Ştiam că, pentru a-şi întărîtă interlocutorii,
contrazicînd ceea ce credea că este gîndul lor, îşi manifestase, rînd pe rînd,
cînd ura faţă de nazism, cînd cea faţă de democraţie, de bolşevism, de
anticomunism, de spiritul ştiinţific, de modernism, de antimodernism şi aşa mai
departe. Închipuindu-şi, poate, că avea de-a face cu un admirator naiv, lacom
de cea mai neînsemnată dintre vorbele sale, ori dîndu-şi seama că nu va reuşi
să mă scoată din sărite, Brâncusi renunţă. Se lansă într-un mare discurs, cum
mă aşteptam, împotriva biftecurilor ; povesti amintiri, cum venise la Paris de
pe malurile Dunării făcînd o mare parte din drum pe jos; ne vorbi şi despre
,,ioni", principii ale energiei cosmice care străbat spaţiul, şi despre
care spunea că-i zăreşte cu ochiul liber, în razele soarelui. Se întoarse către
soţia mea, îi reproşa cu asprime că nu poartă părul destul de lunq, apoi
agresivitatea lui se linişti. Fu cuprins deodată de o bucurie copilărească,
chipul i se destinse, se ridică, ieşi ajutîndu-se cu bastonul, lăsă uşa
deschisă spre frig, reveni peste cîteva minute, cu o sticlă de şampanie în m</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-family: Georgia;">î</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">n</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-family: Georgia;">ă</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">: nu ne
mai purta pic</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-family: Georgia;">ă</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">, ne simpatiza. ' </span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-family: Georgia;">î</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">mi fu dat, după aceea, să-l revăd pe
Brâncusi încă de patru sau cinci ori înainte de moarte. După ce a fost în
clinică pentru a-şi îngriji un picior rupt, nu şi-a mai părăsit atelierul. Avea
un aspirator, ultim model, însă cînd se afla vreo femeie printre vizitatorii
săi, profita ca s-o roage să-i măture atelierul, cu o mătură adevărată. Avea
telefonul pe noptieră şi mai avea un sac plin cu pietricele. Cînd se plictisea
prea tare şi dorea să sporovăiască cu vecinul lui, lua un pumn de pietre, îşi
deschidea uşa şi le arunca în uşa vecinului ca să-l cheme: nu-i dădea prin
minte să telefoneze. Era foarte aproape de sfîrşitul lui, cînd soţia şi fiica
mea care avea unsprezece ani, se duseră să-l vadă. Stătea culcat, cu căciula
lui de blană pe cap, cu bastonul la îndemînă. Soţia mea e încă foarte
emoţionată la amintirea acestei ultime întrevederi. Zărind-o pe fiica mea,
Brâncuşi fu cuprins de o mare emoţie. I-a ţinut, pe jumătate jucîndu-se, pe
jumătate sincer, un discurs de dragoste. A lăudat-o că poartă părul lung, i-a
lăudat mult ochii frumoşi. Bătrînul acesta cu barbă albă îispuse, duios,
ţinînd-o de mină : „Logodnica- mea mică, te aşteptam dintotdeauna, sînt fericit
că ai venit. Vezi tu„ eu sînt acum foarte aproape de bunul Dumnezeu. Nu trebuie
decît să întind mîna să-l prind." Apoi a destupat o şampanie ca să
sărbătorească logodna. S-ar fi putut crede că Brâncuşi e un artist primar»
instinctiv, rustic. Opera lui, în acelaşi timp elementară şi subtilă, este
expresia unei gîndiri artistice (şi prin. asta, filozofică) infinit de lucidă,
elaborată, profundă. Arta lui este expresia unei viziuni creatoare foarte intelectualizate.
Creaţie, totuşi, în primul rînd. Cu totul lipsit de ceea ce se numeşte
„cultură"; la distanţă ide ceea ce se ia drept „viaţa intelectuală a unei
epoci" şi care nu este decît sau expresia ei livrescă, Brâncuşi era
totuşi, pe de altă parte, incomparabil mai cultivat decît oamenii de litere,
„gînditorii", pionii ce-şi agaţă pe piepturi brevetul de
„intelectual" şi nu înţeleg nimic din el, aiuriţi cum sint de lozincile,
simple sau complexe, pe care le iau drept adevăruri sau drept cugetări de-ale
lor, personale. Brâncuşi era cu mult mai puternic decît toţi Doctorii. Era
cunoscătorul cel mai informat despre problemele artei. Asimilase întreaga
istorie a sculpturii, o dominase, o depăşise, o respinsese. o regăsise, o
purificase, o reinventase. Degajase din ea esenţa. Desigur, am ajuns în acest
secol să redescoperim esenţa picturii. Poate că am ajuns aici prin aproximări
succesive, prin eliminarea, una după alta, a impurităţilor, a apicturalului. A
fost o muncă izvorîtă dintr-o gîndire, mai degrabă exterioară, a unor pictori
care erau în acelaşi timp critici privind operele altora şi ajungînd la
puritate prin ştergere cu guma, prin abstracţie, fără să ajungă întotdeauna să
surprindă pictura în esenţa ei, aşa cum Brâncuşi surprinsese esenţa sculpturii.
A fost, în orice caz, pentru pictură, un drum lung presărat de greşeli, pe
care, adeseori, descoperirile se făceau la noroc, cu ce se nimerea sub puşcă,
încercînd, la <br />
<br />
întîmplare, cînd o direcţie, cînd alta. Şi a fost, mai ales, rezultatul
eforturilor unui mare număr de pictori, două sau trei generaţii de artişti,
amestecînd precizia cu imprecizia. N-au existat imprecizii şi nici tatonări la
Brâncuşi: înaintarea operei sale este de o siguranţă perfectă. In sine însuşi
şi singur şi-a găsit el propriile modele, arhetipurile sculpturale. A fost
vorba la el de o concentrare, de o purificare lăuntrică. El a privit şi în
afară: nu tablouri, nu statui, ci arbori, copii, păsări în zbor, cerul sau apa.
El a ştiut să surprindă ideea mişcării îndepărtînd orice realism particular în
favoarea unui real universal. Arta lui e adevărată; realismul poate să nu fie;
cu siguranţă, el este mai puţin adevărat. Nu atelierele maeştrilor, ci propria
sa gîndire, experienţa sa personală a fost şcoala lui Brâncuşi: ceilalţi nu
l-au ajutat. Cred că i-a privit pe ceilalţi cu o foarte mare neîncredere. S-a
vorbit despre Brâncuşi ca despre unul dintre creatorii unei sculpturi
nonfigurative. Brâncuşi susţinea că nu e nonfigurativ. Într-adevăr, nu era.
Operele lui sînt figuri esenţiale, imaginile concrete ale unor idei, expresia
unui real universal antiabstract. Nimic nu e mai concret decît pasărea sa în
zbor, formă dinamică palpabilă a dinamismului. Rodin a putut exprima mişcarea
dînd unui anumit corp, membrelor sale, atitudinile sugestive ale unei
desfăşurări în spaţiu. Era ceva încă legat de particular. Brâncuşi s-a eliberat
de orice particularism, după cum s-a eliberat şi de orice psihologism, pentru a
ajunge la esenţele concrete. O direcţie importantă a picturii nonfigurative
reuşeşte să exprime temperamentul pictorului, individualitatea, patetismul,
subiectivitatea sa. Putem deosebi deci un tablou de altul după neliniştea
particulară a celui ce l-a pictat, nelinişte oare a devenit limbajul însuşi al
pictorului. Opera lui Brâncuşi exprimă numai idei şi forme sculpturale. Ştim că
poezia lui Mallarme sau a lui Valery era o reflecţie asupra poeziei. în mare
parte, sculptura lui Brâncuşi este şi o reflecţie despre sculptură ; în acelaşi
timp, o metodă pur sculpturală de a gîndi lumea, tradusă în forme şi linii de
forţă vii. Antipsihologică, arta lui Brâncuşi este de o obiectivitate absolută:
ea exprimă nişte evidenţe pe care nu poţi să nu le admiţi, nişte evidenţe
sculpturale dincolo de alegorie. Voinţa de a nu ceda ispitei sentimentalismului
a apărut foarte repede la Brâncuşi, ca şi dezgustul său faţă de anecdotă sau de
interpretare. Înţeleg de ce nu putea să-i placă teatrul.<br />
<br />
în cele dinţii opere ale sale, capul lui Laokoon, de exemplu, îndeosebi
exactitatea detaliilor îl preocupă,, mai degrabă decît expresia durerii, care
nu se evidenţiază mai puţin, dar o face indirect: în al său „nud" de bărbat
(studiu pentru concursul de diplomă final de la BelleArte „realismul" său
este atît de deplin încît pare inuman, prin indiferenţa lui totală faţă de
psihologia personajului sculptural ; acelaşi lucru pentru „Ecorşeu", unde
nu apare decît preocuparea lui pentru cunoaşterea corpului, urmărită cu un fel
de cruzime obiectivă, abia ironică. Incepînd din 1907 (în Rugăciunea sa), ceea
ce rămîne din afectivitate dispare datorită stilizării, oarecum bizantine, care
transpune, integrează sentimentalitatea. La prima vedere, „Oul" seamănă
destul de mult cu ,,nou-născutul" în scutecele sale. Din 1910, „Pasărea
Măiastră" a depăşit, de mult, în miraculos, pasărea realistă,
nemiraculoasă ; ne mai putem da seama, poate, urmînd etapele simplificării
sale, că Oul are ca punct de plecare pe noul-născut; putem urmări şi
stilizările diferitelor „Domnişoare Pogany", pentru a ajunge la etapa
ultimă, care este o îndrăzneaţă, feerică transfigurare, însă curînd, în măsura
în oare stilul este, oricum, anecdotă, Brâncuşi va depăşi stilizarea pentru a
ajunge la un limbaj de dincolo de limbaj, de dincolo de stilul însuşi. Şi totul
va fi fost o ţîşnire din izvoarele profunde ale fiinţei sale, o serie de
revelaţii continue extraconştiente, surprinse printr-o luciditate, o
conştiinţă, o exactitate, o putere intelectuală care fac din Brâncuşi
contrariul unui Rousseau-Vameşul. Contemplînd, în puritatea ei, „Pasărea în
spaţiu", sîntem uimiţi de acuitatea viziunii sculpturale; ne mirăm de
simplitatea ei şl ne mirăm de asemenea de faptul că n-am putut vedea ceea ce
este evidenţa însăşi. Foarte surprinzătoare, de necrezut, aceste sinteze :
folclor fără pitoresc, realitate antirealistă; <br />
dincolo de figurativ ; ştiinţă şi mister ; dinamism în împietrire ; ideea
devenită concretă, făcută materie, esenţă vizibilă; intuiţie originară, dincolo
de cultură, de academie, de muzee. <o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">Apărut în „Le Musee de
Poche". <o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p>Unknownnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-9108128633675818069.post-38364511483845290372023-04-07T02:04:00.009+02:002023-04-07T02:04:37.607+02:00Eugen Ionesco – Portretul lui Caragiale 1852—191<p> </p><p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><br /></p><p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-weight: bold;">
<br />
Născut în 1852, în împrejurimile Bucureştilor, I. L. Caragiale a scris
excelente povestiri şi citeva piese de teatru care au „revoluţionat"
teatrul românesc, uşor de revoluţionat, deoarece, ca să zicem aşa, nu exista.
De fapt, el l-a creat. Prin valoarea comediilor de moravuri şi de caractere,
scrise, din păcate, într-o limbă fără circulaţie mondială, I. L. Caragiale
este, probabil, cel mai mare dintre autorii dramatici necunoscuţi. Scîrbit de
societatea timpului său, după ce şi-a agravat dezgustul denigrînd-o, în
întreaga sa operă, cu violenţă şi luciditate, talent şi umor, I. L. Caragiale
profită de o moştenire tîrzie pentru a se expatria la sfîrşitul vieţii sale la
Berlin, unde muri în 1912, la şaizeci de ani şi cinci luni. Refuzase, în
ianuarie al aceluiaşi an, să se întoarcă la Bucureşti pentru cele cîteva zile<br />
necesare sărbătoririi oficiale a celor şaizeci de ani ai săi şi a carierei
sale, căci, întrucît îşi înjurase compatrioţii, aceştia sfîrşiseră prin a-l
admira. I. L. Caragiale i-a dojenit, în opera sa, pe comercianţi,
administraţia, pe politicieni: învinuirile lui erau îndreptăţite, fireşte. <o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-weight: bold;">Întrucît
I. L. Caragiale frecventase, în tinereţea sa, un club politic şi literar
conservator sub egida căruia îşi publică primele sale două comedii (O noapte
furtunoasă şi Conu' Leonida faţă cu reacţiunea), reprezentate <br />
respectiv în 1879 şi 1880, unii au vrut să vadă în acest autor un duşman al
liberalismului, al democraţiei. Nu era adevărat decît în parte. Mai tîrziu,
Caragiale fu prietenul intim al creatorului mişcării socialiste româneşti şi
participă la manifestaţii socialiste. În comedia sa cea mai importantă (O
scrisoare pierdută, jucată în 1883), I. L. Caragiale atacă, cu aceeaşi
obiectivitate în vehemenţă, pe conservatori ca şi pe liberali. S-a profitat de
acest fapt pentru a descoperi în opera sa simpatii socialiste, tendinţe
revoluţionare. Lucrul acesta e poate exact, pentru bunul motiv că, neexistînd
guvernare socialistă, nu avea de ce să-i poarte pică. în realitate, pornind de
la oamenii vremii lui, Caragiale este un critic al omului oricărei societăţi.
Ceea ce îl particularizează este virulenţa excepţională a criticii sale. Într-adevăr,
omenirea, aşa cum ne este înfăţişată de acest autor, pare a nu merita să
existe. Personajele sale sînt nişte exemplare umane în aşa măsură degradate,
încît nu ne lasă nici o speranţă. Într-o lume în care totul nu e declt
batjocură, josnicie, numai comicul pur, cel mai nemilos, se poate manifesta.
Principala originalitate a lui Caragiale este că toate personajele sale sînt
nişte imbecili. închipuiţi-i pe omuleţii lui Henry Monnier împinşi mai în
adînc, scufun-dîndu-se cu totul în iraţionalitatea cretinismului. Aceşti
antropoizi sociali sînt lacomi şi vanitoşi: lipsiţi de inteligenţă, ei sînt,
dimpotrivă, uimitor de şireţi; ei vor să „parvină"; sînt moştenitorii,
beneficiarii revoluţionarilor, ai eroilor, ai iluminaţilor, ai filozofilor care
au răsturnat lumea cu gîndirea lor, sînt rezultatul acestei răsturnări. Trebuie
desigur să profite cineva de ea. Ceea ce e deprimant este că înseşi ideile,
văzute prin acest haos intelectual, se degradează, îşi pierd orice
semnificaţie, în aşa măsură încît, în cele din urmă, oameni' şi ideologii,
totul e compromis. Caragiale nu ia lucrurile uşor şi se află foarte departe de
un Feydeau, al cărui geniu constructor îl are de altfel, sau de un Labiche, cu
care are totuşi, poate, afinităţi de tehnică formală. Spirit naturalist, el
şi-a ales personajele din lumea de fiecare zi, dar ni le-a dezvăluit în esenţa
lor profundă. El a făcut din ele nişte tipuri, nişte modele: lumea a fost
obligată să le admită existenţa. Toată lumea putea să vadă, în miniştrii ţării,
pe prefectul care-şi încalcă datoria din "<i style="mso-bidi-font-style: normal;">O<span style="mso-spacerun: yes;"> </span>scrisoare pierdută”</i>; în
deputaţii bîlbîiţi, pe avocatul conservator din aceeaşi piesă; în ziariştii cu
mintea confuză, pe poetul din ”<i style="mso-bidi-font-style: normal;">Noaptea
furtunoasă”</i>; în micii rentieri, pe conu' Leonida. <o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-weight: bold;">Văzute
mai de aproape, şi mai întîi în înfăţişarea lor locală, lucrurile devin şi mai
grave. La ieşirea dintr-un ev mediu balcanic ce se prelungise în provinciile
româneşti pînă la mijlocul secolului trecut, ţara intra, dintr-o dată, în plină
Europă liberală. Reforme rapide dădură acestei naţiuni o nouă structură socială;
o clasă burgheză se constituia, în întregime; micul burghez, negustor îmbrăcat
în uniforma gărzii civice, apărea, identic cu confratele lui francez, cu
micul-burghez universal, însă şi mai prost. Cît despre burghezia superioară, ea
nu părea deloc deosebită de cea mică. Ignoranţa ei era mai complexă.
Neînţelegînd nimic din evoluţia istoriei, cîteva dintre aceste personaje, cele
mai puţin fericite, aveau totuşi ambiţia de a înţelege ceva din ea, fără să
reuşească : şi acest efort mental, recăzînd, istovit, în gol, ni-l înfăţişează
Caragiale, în greoaia lui strălucire. Eroii lui Caragiale sînt nebuni după
politică. Sînt nişte cretini politicieni. În aşa măsură, încît şi-au deformat
limbajul cel mai cotidian. Ziarele sînt hrana întregii populaţii: scrise de
nişte<br />
idioţi, ele sînt citite de alţi idioţi. Deformarea limbajului, obsesia politică
sînt atît de mari încît toate actele vieţii se scaldă într-o bizară elocvenţă,
alcătuită din expresii tot atît de sonore pe cît de minunat de improprii, în
care cele mai rele nonsensuri se acumulează cu o bogăţie inepuizabilă şi
servesc la justificarea, nobilă, a unor acţiuni incalificabile: prietenii sînt
trădaţi „în interesul partidului”; înşelată de amantul ei, o femeie îi aruncă
în faţă cu vitriol pentru că „are o fire republicană"; se „iscăleşte cu
curaj" un denunţ anonim, trimis ministrului conservator; eşti falsificator
pentru binele patriei; vrei să fii deputat din dragoste pentru „ţărişoara
mea"; faci parte din toate regimurile pentru că eşti „imparţial" ; nu
dai posturi decît „fiilor Naţiunii"; descoperi că un individ deocheat e
vrednic de interes „pentru că e de-ai noştri"; numai un copil al Naţiunii
„are dreptul să fie decorat, căci decoraţiile sînt făcute din sudoarea
poporului"; trebuie trimişi la ocnă „toţi cei ce mănîncă poporul"; o
mică rebeliune locală „este un mare exemplu pentru<span style="mso-spacerun: yes;"> </span>Europa întreagă care e cu ochii aţintiţi
asupra noastră"; prefectul care nu vrea să-şi dea sprijinul unui candidat
de deputat „suge sîngele poporului"; „Papa — iezuit, aminteri nu-i
prost" ; Leonida vrea o eîrmuire care ar da pentru „fieştecare cetăţean...
cîte o leafă bună pe lună" şi sub care „nimeni să nu mai aibă drept să-şi
plătească datoriile". Există şi marile principii: „Iubesc trădarea, dar
urăsc pe trădători"; „un popor care nu merge înainte, stă pe loc" ;
„oricare popor, oricare'ţară îşi are faliţii săi... Numai noi să n-avem faliţii
noştri !". Distanţa dintre un limbaj pe cît de obscur pe atît de elevat şi
şiretenia meschină a personajelor, dintre politeţea lor ceremonioasă şi
necinstea lor funciară, adulterele groteşti ce se amestecă cu toate acestea,
fac ca în cele din urmă acest teatru, mergînd dincolo de naturalism, să devină
absurd-fantastic. Niciodată stăpînite de un sentiment de culpabilitate, nici de
ideea vreunui sacrificiu, nici de vreo altă idee („de vreme ce avem un cap, la
ce ne-ar sluji inteligenţa", se întreabă ironic Caragiale), aceste
personaje cu conştiinţa uimitor de liniştită sînt cele mai josnice din
literatura universală. Critica Societăţii capătă astfel la Caragiale o
ferocitate nemaipomenită. În cele din urmă ne dăm seama că nu principiile
noilor instituţii sînt combătute de Caragiale ci reaua credinţă a
reprezentanţilor lor, ipocrizia diriguitoare, dezgustătoarea prostie burgheză,
toate nişte cauze care au făcut ca maşinăria democratică să se strice, ca şi
cum ar fi fost sabotată, înainte de a fi putut să funcţioneze, iar noua
societate să fie descompusă înainte de a fi compusă; totul se prăbuşeşte în
haos. I. L. Caragiale nu ne spune că vechea societate era mai bună. El nu crede
aşa ceva. El gîndeşte că aşa este „societatea". Totul trebuie mereu
refăcut. Autorul, în ce-l priveşte, se spală pe mîini (şi-a interzis
întotdeauna să facă altceva decît artă pentru artă) şi se retrage în
străinătate, unde nu va reuşi niciodată să cunoască îndeajuns oamenii pentru ca
ei să-i devină la fel de insuportabili ca şi cei pe care i-a cunoscut prea bine
la el acasă. ” pg.153-156<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-weight: bold;">(Eugen
Ionesco, Note și contranote)<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-weight: bold;"><o:p> </o:p></span></p>Unknownnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-9108128633675818069.post-1102663710946608042022-12-21T11:42:00.004+01:002022-12-21T11:42:21.504+01:00Constantin Noica (I)-Documentar-TVR<div style="text-align: center;"><iframe frameborder="0" height="270" src="https://youtube.com/embed/9-gjk90tuxI" width="480"></iframe></div>Unknownnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-9108128633675818069.post-3530529078356336342022-12-21T11:36:00.001+01:002022-12-21T11:42:47.014+01:00Avatarurile unei prietenii - Constantin Noica și Nicolae Steinhardt (Arh...<div style="text-align: center;"><iframe frameborder="0" height="360" src="https://youtube.com/embed/I7q6oXoGNO4" style="background-image: url(https://i.ytimg.com/vi/I7q6oXoGNO4/hqdefault.jpg);" width="480"></iframe></div>Unknownnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-9108128633675818069.post-26524325780177245792022-01-15T06:54:00.010+01:002022-01-22T00:42:58.314+01:00Geo Bogza- Triplul concert<br />Răsuna în mintea mea un glas limpede de fată: <br /><br />”Colinde, colinde! <br />E vremea colindelor, <br />Căci gheața se-ntinde <br />Asemeni oglindelor.„ <br /><br />Răsuna, cu ecoul unei pădurii peste al cărei frunziș se așternuse un subțire strat de zăpadă. În moliciunea ei, soarele de decembrie, lepădându-și violențele cosmice, sărută sfios urmele unei căprioare. <br /><br />”Colinde, colinde <br />E vremea colindelor <br />Căci gheața se-ntinde <br />Asemeni oglindelor <br />Și tremură brazii <br />Mișcând rămurelele <br />Căci noaptea de azi-i <br />Când scânteie stelele.” <br /><br />Răsuna în mintea mea această tulburătoare colindă, și recunoscând în alcătuirea ei geniul lui Eminescu, mă gândeam încă o dată câte frumuseți de valoare universală poate extrage un artist din comoara simțirii și expresiei populare. <br /><br />”Se bucur copiii, <br />Copiii și fetele, <br />De dragul Mariei <br />Își piaptănă pletele.” <br /><br /> <br />Răsuna în mintea mea acest vers simplu și pur, și descopeream în naivitatea lui savantă naivitatea și meșteșugul celor care, cu sute de ani în urmă, au zidit șii pictat Voronețul, naivitatea și meșteșugul celor pe care, cu sute de ani în urmă, i-a transcris Dosoftei. <br /><br />„Se bucur copiii, <br />Copiii și fetele, <br />De dragul Mariei <br />Își piaptănă pletele. <br />De dragul Mariei <br />Și-a Mântuitorului <br />Lucește pe ceruri H <br />O stea călătorului.” <br /><br />Răsuna în mintea mea această fermecătoare colindă și încă o dată mă gândeam cât de fericit e artistul – fie el de geniu și mai ales atunci când e geniu- care știe să descopere uriașele bogății din inima poporului, când mi-a fost dat să aud vechiul motiv al doinei transfigurat și dus pe treapta valorilor universale de un compozitor al cărui nume tocmai era prezent, în mod dureros, în conștiința mea și, fără îndoială, a altor mii de oameni. <br /><br />Era în ultima duminică a anului trecut. Mai răsunau în mintea mea cristalinele versuri, rezultate din întâlnirea dintre geniul lui Eminescu și geniul popular, mă mai gândeam cât de gingașă e simțirea bărbaților și femeilor din Carpați, și a copiilor lor, băieți și fete, și cât de luminos și-o exprimă în vorbe, în melodii, în linii și culori, când mi-a fost dat să aud în împrejurări deosebite, cu o deosebită vibrație a inimii și conștiinței, Triplul concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră de Paul Constantinescu. <br /><br />Era în ultima duminică a anului trecut, cunoscuții începuseră să-și ureze la mulți ani, iar cu o săptămână în urmă Paul Constantinescu fusese dus de prietenii săi acolo unde nu se mai numără anii. Eram cuprins de mâhnire și revoltă, pentru că moartea lui fusese nedreaptă prin ceasul prematur în care a venit să-l ia și prin marile suferințe pe care i le-a impus ca să-l poată smulge din viață. Iar prima audiție a Triplului concert, la atât de puține zile după moarte, trezea în mintea mea amara tălăzuire de cuvinte: deșertăciune a deșertăciunilor... <br /><br />Cu sufletul în doliu, am deschis aparatul de radio. O oră mai târziu eram cuprins de un tumult de gânduri și sentimente, dar în ele precumpănea bucuria. Triplul concert de Paul Constantinescu reprezintă o clipă de triumf a geniului creator al poporului nostru, un mare și definitiv triumf- cum au fost atâtea în viața lui Eminescu, Enescu, Brâncuși- a unui artist inspirat din comoara simțirii și expresiei populare. <br /><br />”Colinde, colinde! <br />E vremea colindelor, <br />Căci gheața se-ntinde <br />Asemeni oglindelor.„ <br /><br />Motivul simplu și știut al doinei l-am recunoscut pe cea mai înaltă treaptă a artei, sunetul fluierului de soc l-am recunoscut, transfigurat savant, slujit în forme moderne de vioară, de violoncel, de pian și de întreaga orchestră, acoperind nevoia de meditație sonoră a celor mai evoluate spirite. Triplul concert al lui Paul Constantinescu este menit să emoționeze multe generații de români și multe neamuri ale pământului. <br /><br />Era pe vremuri o tradiție, și nu știu de ce a fost întreruptă, ca în ultima duminică a anului să răsune sub bolta Ateneului viorile și vocile omeneștii ale Simfoniei a IX-a. Ea va putea fi reluată sau nu, dar în amintirea lui Paul Constantinescu, în amintirea morții lui tragice și a triumfului pe care l-a constituit prima audiție a Triplului său concert, eu îmi îngădui să propun ca de acum înainte acest concert să fie executat în ultima duminică a fiecărui an, an de an, cât timp va mai fi Ateneul și muzica românească. Plecat dintre noi, muritor, într-o duminică, Paul Constantinescu s-a întors iarăși printre noi, nemuritor, în duminica următoare. <br /><br />”Și tremură brazii <br />Mișcând rămurelele <br />Căci noaptea de azi-i <br />Când scânteie stelele. <br /><br />(Din rev. Contimporanul nr. 2, 10 ianuarie 1964, p. 1)Unknownnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-9108128633675818069.post-31500946996984183492022-01-15T06:53:00.005+01:002022-01-17T20:15:11.401+01:00Constantin Noica- Introducere la Brâncuși prin Cumințenia PământuluiCătre anul 2000, scria Paul Morand prin anii douăzeci, „operele lui Brâncuşi vor împodobi pieţele lumii întregi“. S-ar putea să nu se întîmple chiar aşa cum imagina scriitorul francez, dar ar fi extrem de recomandabil ca una cel puţin dintre operele sculptorului să figureze în toate pieţele lumii: „Cuminţenia pămîntului“. <br /><br />Într-adevăr, nu se stie dacă la un moment dat nu va veni în inspecţie pe pămînt vreun intendent cosmic, însărcinat cu supravegherea părţii acesteia mai secundare a galaxiei noastre, care să ne întrebe: ,,Sînteţi cuminţi? Este cuminte Pămîntul? Sau să trimitem din cosmos o cometă ca să măture viaţa de pe el?” <br /><br />Ne putem închipui că în clipa aceea unii oameni politici de pe Terra se vor grăbi să se ascundă, cîţiva mari fizicieni vor lăsa capul în jos şi, în lipsa cuiva care să spună deschis dacă pămîntul este cuminte ori nu, s-ar putea ivi un copil, ca în basmul lui Andersen, care să fi silabisit pe soclul statuii titlul ei şi care să răspundă arătînd-o: „Dar sîntem cuminţi. Iată Cuminţenia Pămîntului“. Atunci intendentul cosmic s-ar uita la ea – şi ar fi sorţi ca pămîntenii să scape cu viaţă, în măsura în care acela ar înţelege, cît de cît, ce vrea să exprime sculptura. <br /><br />Şi totuşi ceva enigmatic stăruie în ea, chiar pentru pămîntenii care au contemplat-o. Un poet român, nu mai neînsemnat decît Arghezi, a îndrăznit s-o compare cu Sfinxul, declarînd că „nu e întrecută decît în proporţii şi durată de portretul fratelui mai bătrîn, Sfinxul.“ Dar un medic, tot român, a decretat că este vorba de „o idioată mongoloidă“ – în ironie denumită de către sculptor „Cuminţenia pămîntului“ –, afirmaţie pe care omul de ştiinţă a încercat onest să o dovedească, fotografiind o debilă senilă din regiuna de obîrşie a sculptorului, în exact poziţia femeii din statuie. Între aceste două caracterizări se înscrie orice interpretare a „Cuminţeniei Pămintului”, probabil şi cea a eventualului străin din cosmos. <br /><br />Să pornim atunci de la idioata mongoloidă. Eminentul medic care a pus un diagnostic atît de precis pare a nu fi observat un lucru: că femeia reprezentată în statuie este idioată doar pe jumătate, respectiv în jumătatea stîngă. În partea dreaptă, ea reprezintă cîteva sigure indicii de redresare din idioţie, chiar de rafinare. Există într-adevăr în statuie o subtilă disimetrie, pe care nu numai spectatorul ei obişnuit nu o înregistrează, dar nici unii dintre criticii de artă n-o relevă. Cum să reproşezi unui antropolog şi medic că n-a surprins-o? <br /><br />Totuşi, iată, printre elementele ce creează disimetria, două sau trei sînt izbitoare şi ar putea fi înregistrate chiar într-o reproducere fotografică. În primul rînd, capul femeii are, normal, în partea stîngă o ureche; în partea dreaptă nu are. Aşa i-a plăcut lui Brâncuşi să sculpteze femeia, fără urechea dreaptă. Pe urmă, în partea stîngă se vede bine cum părul, această superioară expresie a animalităţii, este viguros implantat, linia de la care începe să crească fiind clar trasată. În partea dreaptă, în schimb, totul e „lisse“: obrazul se prelungeşte în sus, peste locul gol al urechii, şi trecerea lui în păr se face pe nesimţite, fără nici o linie de demarcaţie, ca şi cum părul s-ar fi afinat şi el. În sfîrşit, ca un al treilea indiciu de disimetrie – aparent în orice reproducere frontală a statuii –, sînul drept nu mai e lăsat să cadă, cu animalitatea lui laxă, ci este reţinut cu mîna stîngă, de parcă aci, în partea dreaptă, maternitatea femelei ar sta să se curme. <br /><br />Iar acum vin elementele care nu se pot vedea limpede în reproducere, dar care, deşi abia sugerate, sînt precise şi ele. Uşoara înclinare spre dreapta a capului încă s-ar putea surprinde şi în fotografie, dar faptul că guşa e puţin mai marcată în stînga (cumpănind oarecum aplecarea capului spre dreapta) ar putea fi socotit de către privitor o simplă umbră a fotografiei. Şi totuşi aşa este: mica idioată are efectiv semnul clinic al idioţiei, cum vrea medicul, cel de a fi guşată. Numai că e guşată doar în jumătatea stîngă. Pe de altă parte, faţă de nara dreaptă, care e mai bine marcată în jos, nara stîngă e puţin mai ridicată, ca şi cum ar aparţine unei feţe mai teşite, mai primitive. Dar ceea ce, cu siguranţă, nu se vede în reproducere este faptul că pupila ochiului drept e imperceptibil mai mică decît a celui stîng, dar mai plină, ochiul dînd impresia unei vederi mai pătrunzătoare decît a celuilalt. Iar o culme a disimetriei o aduce, în ultima instanţă, nu ceva natural, ci o notă accidentală: în colţul ochiului stîng, pe frunte, apare un intrînd ca de lovitură, cu o uşoară tumefiere pe margine, de parcă efectiv am avea în faţă o fiinţă a naturii, cu păţaniile ei. <br /><br />Ce trebuie să credem despre disimetria aceasta? (…) Elementele deosebitoare sînt clare, chiar dacă n-ar fi acceptate ca introduse cu intenţie de artist toate. Pe de altă parte este la fel de clar că diferenţele sînt absolut toate de natură să înnobileze jumătatea dreaptă faţă de cea stîngă. Să nu fie un sens aici? <br /><br />Există, pare-se, fiziognomişti care cred că pot citi caracterul omului din disimetria feţei. Ei susţin că orice chip uman are efectiv o disimetrie; că jumătatea stîngă a chipului exprimă partea feminină, cea dreaptă masculinul, şi că ele reprezintă o bogăţie de nuanţe, îngăduind caracterizarea omului respectiv. Să-i lăsăm pe fiziognomişti exerciţiului lor, dar să păstrăm o clipă procedeul lor de a înfrînge simetria, căci în definitiv orice fel de a vedea Multiplul în Unu este o binefacere a spiritului. Nu s-ar putea oare deosebi, în chipul aparent unitar al statuii lui Brâncuşi, o jumătate a naturii şi una a reflexiunii, a umanului, a culturii? <br /><br />Totul, aşadar, în partea stîngă ar putea fi natură brută şi primitivism; totul, în schimb, se civilizează şi se umanizează în partea dreaptă. Părul este, în stînga, cel al unei fiinţe dintr-un trib african, în dreapta cel al unei pariziene; ochiul stîng, cu petele lui de pe pupilă, abia întrezăreşte, exact cît trebuie brutei, pe cînd celălat e perfect uman; absenţa urechii pe partea dreaptă desprinde parcă de zvonurile lumii şi sugerează un sens de interioritate al fiinţei aceleia, guşa se corectează în dreapta, şi dacă femeia îşi reţine cu mîna stîngă sînul drept, este, poate, că vrea să-l ascunda. Fruntea are în partea stîngă urma unei lovituri cu piatra: sau poate mica idioată s-a ciocnit în stînga cu capul de o stîncă. <br /><br />Este o stranie devenire în fiinţa aceasta, dacă te uiţi mai bine la ea, o devenire pe care artistul a înscris-o acolo subtil, fără să aducă nici o deformaţie şi nici un dezechilibru în identitatea ei umană. Nu numai că denivelarea dintre părţi, aproape contrastul lor, nu aduce fisuri în identitatea fiinţei sculptate, dar identitatea ei este atît de bine asigurată, încît de la ea se pot revendica o sumedenie de tipuri umane şi idoli, ca de la o făptură arhetipală. Ea seamănă – s-a spus chiar din 1910, cînd a fost întîi expusă la Bucureşti – cu zeităţile prememfitice din Egipt, cu figurile asiriene, cu unele chipuri din lumea indică, cu anticele figuri mikeniene sau cu cele din aria thracică, aşa cum mai recent s-a spus că aminteşte de idolii din Cyclade, de Venus din Lespugue, de unele chipuri din arta precolumbiană şi neagră, de arta oceanică a lui Gauguin şi, din nou, de arta thracică, atunci cînd s-a găsit la Hamangia, în Dobrogea, aşa-zisul „Gînditor“ de acum 3000 de ani. <br /><br />Dintr-o răsuflare, imaginea „Cuminţeniei” acoperă tot globul. Este universală cel puţinpentru pămînteni, şi ar fi greu de crezut că ea obţine un asemenea statut prin aceea că e subnormală. În orice caz, o imagine fără contur uman definit n-ar putea aminti de atîtea alte chipuri. <br /><br />Şi totuşi, în ciuda identităţii ei sigure, este imaginea unei deveniri. Ceva se ridică aici spre omenesc; ceva se deplasează din stupiditatea animală spre cuminţenia umană. Să spunem şi: spre înţelepciune? <br /><br />Este momentul să amintim că titlul românesc pe care l-a dat Brâncuşi nu vrea să spună „înţelepciune“; cel puţin nu dintr-o dată. Ionel Jianu a precizat în monografia sa (Paris, Arted 1963, pag. 39) despre cuvîntul folosit de artist că are ,,mai multe accepţii în limba română: în afara celei de înţelepciune, el semnifică şi un caracter paşnic, calm, lent şi reflectat, care nu este supus nici unei mînii“. În acest sens, cuvîntul românesc corespunde mai mult lui sophrosyne (temperanţă, prudenţă) din limba greacă, decît sophia(înţelepciune, iscusinţă). Ca adjectiv are exact forma latină cum mente, cu minte. Atîta tot spune cuminţenia: a fi cu minte, cu stăpînire de sine, cu bună aşezare. Dar, ca şi sculptura însăşi, cuvîntul folosit drept titlu nu exclude gîndul înţelepciunii, ba chiar deschide către el pînă şi etimologic, cu acea rădăcină men-, de la mens, ce reapare înMinerva, în memini („îmi amintesc”) sau în moneo = pun pe altul să-şi amintească, sfătuiesc, avertizez. (…) <br /><br />Sculptura lui Brâncuşi poate apărea astăzi drept expresie a înţelepciunii cel puţin în sensul avertismentului pe care-l dă ea omului sophiei, omului iscusinţei, care a convertit totul în abilitate tehnică. (…) În fapt, ea este cuminte şi chiar înţeleaptă, pentru că nu are nimic diabolic în ea. Fuga de dracul, acesta este începutul înţelepciunii, s-ar putea spune. „Cuminţenia” lui Brâncuşi nu are absolut nici o înrudire cu acela. Făptura poate fi enigmatică, dar nu e echivocă în nici o privinţă. Ca atare ea nu putea să fie nici inteligentă, nici frumoasă, nici activă. <br /><br />O fiinţă categoric inteligentă, de pildă, nu ar putea fi „Cuminţenia Pămîntului”, în măsura în care inteligenţa are ceva echivoc în ea: cunoaşte şi răul, cu vorba lui Platon din Hippias minor. Întruchiparea din sculptură este însă străină de inteligenţă şi în orice caz e departe de a avea acea inteligenţă liberă pe care ar fi trebuit s-o scoată în relief un chip sculptat, ce nu poate reda inteligenţa în elementul ei, cuvîntul. Dar de la inteligenţă liberă pînă la diavol nu mai e decît un pas. <br /><br />La fel, „Cuminţenia Pămîntului” n-ar putea fi de-a dreptul frumoasă. De la „căderea biblică“ încoace, frumuseţea feminină are, la fel, ceva echivoc în ea. Nu ne putem împiedica s-o simţim, deşi vedem în ea prototipul speciei, iar Brâncuşi închipuie o Evă frumoasă, mai presus de un Adam care trebuie să trudească. Nu mai putem primi în „echitatea“ lui, cum spunea tot artistul, mesajul frumuseţii feminine, care în orice caz nu ne este neutră. Dar nici o aluzie de frumuseţe nu face să tresară trupul femeii sculptate aici. <br /><br />Iar deopotrivă nu apare nici vreun indiciu de acţiune imediată şi faptă în fiinţa aceasta ghemuită şi cu talpa picioarelor bine lipită de pămînt. Acţiunea este şi ea echivocă. Îi simţi riscurile în „Gînditorul“ lui Rodin, şi este o întrebare dacă nu cumva „Cuminţenia” a fost concepută ca o replică la acela, mai degrabă decît la „Vîrsta de bronz“, cum s-a sugerat. Concentrarea din „Gînditor“ este în netă opoziţie cu destinderea din „Cuminţenie“, pe care diavolul, cu oricîte subtilităţi, n-ar putea-o ispiti să întreprindă ceva. <br /><br />Poate faptul că nu are nici o urmă de diabolic în ea, laolaltă cu cel de a nu avea nici un fel de monstruozitate, face din „Cuminţenie” o imagine atît de universală în liniştea ei, ea este o înţelepciune la nivelul pămîntului. La această treaptă, unde nu încap inteligenţă, frumuseţe şi acţiune, nu apar nici stupiditatea, sluţenia şi infirmitatea. Statuia nu trădează nici un stigmat al răului. E situată pe linia precisă dintre frumos şi urît, bun şi rău, normal şi monstruos, ca un prunc ce n-are încă un chip şi un nume. Ceva ar putea, atunci, să se nască din plodul acesta al pămîntului. <br /><br />Şi parcă efectiv stă să apară sau să reapară ceva. Făptura e adunată asupra ei înseşi, dar nu şi încovoiată. Linia spatelui ei este perfect dreaptă. În animalitatea fiinţei, rectitudinea vine să aducă o formă de trezie, aproape de inteligenţa viitoare; trunchiul perfect vertical dă, parcă, fiinţei o putinţă de frumuseţe, oricît ar lipsi orice aluzie la ea; iar întrucît făptura e strînsă, dar nu şi încovoiată, o vagă posibilitate de faptă este totuşi prezentă în ea. Aici e o fiinţă vie, nu o renunţare. <br /><br />Unei asemenea Cuminţenii şi înţelepciuni la nivelul cel mai de jos al omenescului Brâncuşi i-a dat un titlu pe care nu l-a luat direct din folclorul românesc, aşa cum îl va lua pe cel de „Măiastra“ pentru pasărea sa. În mitologia populară a ţării sale există: frumoasa pămîntului, greul pămîntului, uşurelul lui, fiul cîmpului, urîţenia pămîntului, urechea pămîntului, dar nu şi cuminţenia pămîntului. Dacă însă nu a luat titlul direct din folclor, Brâncuşi purta folclorul îndeajuns cu el spre a reflecta ceva din cuminţenia ţărănească a lumii de care, în 1907, abia se desprinsese. <br /><br />Şi totuşi, în acelaşi timp, el începe să reflecte, poate sub zguduirea Parisului, universalul. Un straniu gînd în universal trece acum prin el, cînd are în faţă-i blocul de calcar crinoidal din catacombele pariziene, pe care-1 va transforma în „Cuminţenia Pămîntului”. Poate îi vine în minte, în Parisul tuturor libertăţilor şi îndrăznelilor, că pămîntul însuşi se sminteşte cîteodată, ieşindu-şi din ţîţîni. Poate că a spus „Cuminţenia Pămîntului“ spre a exorciza pămîntul. (…) <br /><br />De aceea ar fi bine ca în toate pieţele lumii să figureze „Cuminţenia pămîntului“. <br /><br /> (Din vol. Constantin Noica, Simple introduceri la bunătatea timpului nostru, Humanitas, 1992)Unknownnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-9108128633675818069.post-44159072487354703072022-01-15T00:27:00.007+01:002022-02-08T16:47:42.154+01:00 Teohar Mihadaş: „L-am purtat pe umeri pe Lucian Blaga“<p></p>I. OPRIŞAN: Mult stimate domnule Mihadaş, rugîndu-l, de curînd, pe domnul D.R. Popescu să-mi indice cîteva dintre personalităţile clujene la care aş putea apela spre a afla unele aspecte mai puţin cunoscute despre ultima perioadă a vieţii lui Lucian Blaga, domnia sa a rostit înainte de toate numele dumneavoastră, ceea ce m-a mirat întrucîtva, deoarece era pentru prima dată cînd numele dumneavoastră era asociat cu cel al filosofului. În ce relaţii v-aţi aflat, de fapt, cu poetul şi în ce împrejurări l-aţi cunoscut ? <br /><br /> TEOHAR MIHADAŞ: Întîi şi întîi mulţumesc, şi pe această cale lui D.R. Popescu pentru că „a rostit înainte de toate numele“ meu atunci cînd l-aţi rugat să vă indice cîteva personalităţi care să răspundă la întrebările dumneavoastră despre Lucian Blaga. <br /><br /> Relaţiile dintre mine şi poet erau acelea dintre adorator către adorat. Eu mă duceam înspre el cu toată fervoarea celui îndrăgostit de frumuseţile poeziei şi ale înţelepciunii, iar el mă primea cu generozitatea proprie adevăratei poezii şi filosofii. Erau adevărate bucurii eleusine pentru mine întîlnirile acelea... Trăiam starea de fericire a unui neofit în faţa înaltului iniţiat. <br /><br />Prima dată l-am văzut în anul 1942, în sala Dalles, unde domnia-sa venise pentru a ţine o conferinţă[1]. Mi-a rămas întipărită în memorie doar faţa albă, cu gulerul cămăşii alb, cu bărbia îndărătnic răsucită-n sus, restul fiind doar vestmînt negru. Conţinutul conferinţei nu m-a impresionat. Era vorba despre o problemă epistemologică[2], tratată oarecum mistic şi fără elocvenţa oratorului de catedră, ca, de pildă, a profesorilor mei Ion Petrovici, Mircea Vulcănescu, Tudor Vianu, Mihai Ralea şi Mircea Florian. Îşi citea şi prelegerile de la curs şi pe cele rostite-n public, fapt care indispunea, în schimb era tulburător atunci cînd se afla între oameni dragi şi le vorbea lor. Printre cei care predau la Facultatea de Filosofie din Bucureşti, nu se bucura de audienţă. Unii zîmbeau superior şi cu subînţelesuri contradictorii, alţii – mai precis vorbind, unul[3] –, declara, cu o impasibilitate uluitoare, pe o intonaţie englezească, fără nici un gest, că, citez: „Din punct de vedere filosofic, Lucian Blaga este o valoare nulă. Ca poet, nu ştiu, nu mă pricep, dar ca filosof este o valoare nulă“. Observaţia mă răzvrătea, drept care, la un seminar, m-am obrăznicit din cale-afară tratîndu-l pe domnul conferenţiar drept copist în materie de filosofie. Vorbea, filosoful Lucian Blaga, în acea conferinţă, despre nişte îngeri care nu erau altceva decît nişte categorii de cunoaştere. Oamenii din sală ascultau vorbind pe un filosof-poet. <br /><br /> Tîrziu, prin anii 1955–57–58, l-am cunoscut îndeaproape, pe dealul Dumitrei sau Schiferberg – dacă nu mă-nşeală memoria –, de deasupra oraşului Bistriţa, unde poetul avea o căsuţă înconjurată de-o tablă de pămînt proprietate personală [4]. Acolo, pe prispa acelei case ţărăneşti, serveam pîine albă cu telemea proaspătă şi roşii rupte chiar de mîinile noastre de pe lujeri, ne învioram cu cîte un pahar de vin, fie de Dumitra, fie de Vermeş, Sîn-Iacob, Lechinţa, Iuda sau Viişoara, apoi ne pierdeam cu sufletele printre pomii încărcaţi de rod, sau, tîrziu, înspre seară, „în purpura asfinţitului“, aidoma unor crai... <br /><br />– Ce impresie v-a lăsat întîlnirea cu poetul ? Doriţi să schiţaţi un portret al lui Blaga aşa cum vi s-a întipărit în minte ? <br /><br />– Impresia era aceea că mă aflu în preajma unei fiinţe cu o dotaţie genetică neobişnuită. Înalt, adus niţel din umeri şi cu capul veşnic „aplecat asupra întrebărilor lumii“, cu nişte ochi mari, cu o forţă în orbitele lor şi o tăcere ca acelea ale nopţii cu depărtări înstelate, păşind rar şi agale, neaccelerînd niciodată mersul, orice s-ar fi întîmplat în preajmă-i, absent faţă de ordinea imediată, dar minunîndu-se ca un copil în faţa a ceea ce se află dincolo, părea un Marsyas angajat la întreceri cu Apolo, dublat acel Marsyas de un fel de solomonar din pustietăţile Daciei. Trecea pe stradă fără a întoarce ochii către nimeni... decît, cu fericită nostalgie, doar către fecioarele cetăţii. Vorbea aforistic şi rîdea în clocote cînd ceva îl bine dispunea... <br /><br /> Foarte susceptibil, se întuneca de supărare dacă ziceai ceva rău despre opera sa; de asemenea, dacă lăudai pe cei pe care nu-i agrea. Devenea, brusc, din om aparte, un fel de crotal şi muşca veninos. Dar se însenina numaidecît şi-şi arăta din nou, în lumina soarelui, înălţimile. <br /><br /> Dacă Eminescu reprezintă dimensiunea anabazică, astrală a verbului românesc, Blaga o reprezintă pe cea catabazică, cea abisală. Primul este lumina înălţimilor, celălalt tăcerea adîncurilor, iar între cele două limite, aidoma unui templu pitagoreic, împresurat de grădini semiramidice, poezia românească, arhitecturile sonore, grave, ale lui Ion Barbu. <br /><br />– V-aş ruga să evocaţi întîlnirile ulterioare cu filosoful. <br /><br />– Întîlnirile ulterioare se dovedeau a fi din ce în ce mai mohorîte, dar nu lipsite de elevaţie, şi se întîmplau la Cluj, unde mă mutasem şi eu, fără buletin, doar ca muncitor necalificat, manipulant de lăzi la depozitul I.C.R.A. (Întreprinderea Comercială cu Ridicata etc.), fie pe stradă, fie acasă la domnia-sa, fie la braseria Melody, fie, mai frecvent, la Biblioteca Academiei... <br /><br />– Cum se simţea poetul în acei ani de întrerupere a contactului său firesc cu publicul? Relataţi-mi despre starea sa psihologică şi zbuciumul său sufletesc, ce trebuie să se fi întrezărit dincolo de masca olimpiană[5] pe care şi-o confecţionase.– Părea un munte înzăpezit, în adîncurile căruia întunericul plîngea cu ploi neauzite... Era trist, dar îşi purta cu demnitate tristeţile; era şerpuit de nelinişti, dar trecea calm şi indiferent prin lume; muncit de viziuni funeste, dar arborînd seninătatea desăvîrşită şi o, demnă de un înţelept dublat de un poet şi de un nobil caracter, încredere în viaţă şi omenire. Cunoscîndu-l pe Blaga ţi se risipeau negurile disperărilor şi ale dezolării. <br /><br />Cît a putut fi de amărît (ca un copil căruia i s-au luat toate jucăriile) atunci cînd Emil Cioran –, mă abţin să-mi spun părerea despre eminenţa-sa –, l-a apostrofat în felul ştiut: „Ce vrea acest cadavru fosforescent?“[6]... Ne abţinem de la comentarii. <br /><br />– Era, într-adevăr, înconjurat L. Blaga cu dragoste, de un cerc larg de intelectuali, cum pare să rezulte din numeroasele mărturii tîrzii sau, dimpotrivă, era ocolit, fiind frecventat numai de cîţiva? <br /><br />– Fapt este că oamenii se gîndeau cu respect şi simpatie la el, dar din motive specifice structurii omului din timpurile noastre, adică din motive dialectice, îl ocoleau, ferindu-se de a fi văzuţi împreună cu el. Eu însă, ca muncitor liber şi necalificat, îmi puteam permite să mă afişez, chiar ostentativ, alături de superbul „Anonim“. Şi-l mai vizita Monica Lazăr, şi încă vreo cîţiva tineri, mai îndrăzneţi. <br /><br />– Aţi vorbit despre vizitele pe care i le făceaţi la Biblioteca Academiei, filiala Cluj. Cum se desfăşurau ele? Vă citea cumva poetul din versurile sale ? Îi citeaţi şi dumneavoastră? Primea cu bucurie asemenea vizite? Nu-l stînjeneau ele de la lucru? <br /><br />– Se bucura cînd mă vedea în uşă. Stătea singur într-o sală imensă. De două ori m-am dus împreună cu prietenul meu, admirator al lui Blaga, profesorul Alexandru Husar[7]. Discutam şi ne bucuram tinereşte, parcă am fi fost trei studenţi. Ne citea voios versuri, şi am citit şi eu. <br /><br />– Şi dacă i-aţi citit din creaţiile proprii, ce obervaţii sau aprecieri v-a făcut? <br /><br />– Citindu-i – nu eu, ci Husar – din Ortodoxia pagînă, placheta mea de debut (1941, Bucureşti), a zis: „Eşti un vitalist mistic“. Mai apoi, citindu-i, într-o după-amiază, acasă la domnia-sa, din versurile inedite, care au apărut în 1967 în placheta Ţarina serilor, a zis: „Am ascultat o liturghie esoterică“, şi că aş fi un soi „de inorog, un metafizician cu corn care împunge“. Iar altă dată, citindu-i o proză, a remarcat la mine un aparte simţ al cruzimii, al ferocităţii. Era foarte generos cu aprecierile, mai ales faţă de cei tineri, neşovăind a-i declara chiar genii pe unii, care n-au ajuns decît doar nişte angajaţi la unele ziare locale... <br /><br />– Ce impresii, gînduri sau reflecţii rostite de Blaga v-au rămas în amintire ? <br /><br />– Cele amintite mai sus precum şi această zicere aforistică despre Faust (era pe vremea cînd lucra la traducerea acestei capodopere) că: „este un basm filosofic“. <br /><br />– V-a vorbit vreodată, cumva, L. Blaga şi de proiecte de lucrări care nu au prins contururi? La ce anume se referea? <br /><br />– Da, şi voi răspunde la această întrebare în contextul celei ce urmează... <br /><br />– Circulă o legendă despre originea macedoneană a străbunilor îndepărtaţi ai lui L. Blaga. Cunoaşteţi ceva mai multe amănunte în această privinţă? <br /><br />– Nu e vorba de nici o legendă, ci de un adevăr, adevăr pe care-l găsim limpede spus de însuşi Lucian Blaga, în cartea cu amintiri, Hronicul şi cîntecul vîrstelor. Mama poetului se trăgea dintr-o familie de aromâni, pe nume Moga, dintre acelea care s-au stabilit în Transilvania, după arderea de către turci a frumosului oraş prosper, un fel de mini-Neapole al Balcanilor, Moscopole (care se tălmăceşte: „oraşul păstorilor“), precum atîtea altele. Poetul îşi amintea cu mîndrie de stirpea sa macedoromână şi – acum răspund la întrebarea anterioară – îmi mărturisea că dorea să meargă la locurile de naştere ale înaintaşilor lui după mamă şi să scrie, după o anumită şedere acolo, o mare baladă despre arderea luminosului oraş distrus de turci, Moscopole. <br /><br />– Evocaţi, vă rog, ultima vizită pe care i-aţi făcut-o poetului la spital. Mărturiseaţi că dumneavoastră şi Tudor Vianu aţi fost cei de pe urmă vizitatori care l-au mai apucat în viaţă. Venise Tudor Vianu special spre a-l vedea pe L. Blaga? <br /><br />– Ultima vizită i-am făcut-o la spital, Medicala II, secţia dr. Moga, din Cluj, înainte dea muri cu cîteva zile. Anterior, îl vizitase Tudor Vianu, care venise anume la Cluj... ca să îşi ia ramas, bun pentru totdeauna de la prietenul său. Alţii nu îmi amintesc să-l fi vizitat.<div> Am intrat cu sfială mare în camera de suferinţă a poetului. Era alb şi nu deosebeai albul oaselor lui – căci doar oasele mai rămăseseră din el, de albul cearceafurilor. Din acea masă albă – arătare a morţii –, se detaşau farurile ochilor mari, negre şi mistuitoare, aidoma unor cercuri Bermude. Îl păzeau, în picioare, – cînd vestale, cînd mucenice – doamna Blaga şi cu nepoata poetului, Gigi. Am bîlbîit cuvinte fară sens... Apoi i-am arătat fotografia fiului meu, pe care dorise să-l boteze... Dar... a privit lung, cu drag, poza, apoi a zis: „e un pui de pinguin“, şi i-a surîs îndelung, de departe şi din adîncuri. A zîmbit pentru ultima oară, adresînd ultimul zîmbet chipului unui copil. <br />Cînd să părăsesc încăperea, s-a încleştat cu atîta putere de mîinile mele încît de abia am putut să mă desprind din acele cleşte ale morţii, albe. <br />Am ieşit de-a-ndărătelea, cu faţa înspre arătarea aceea albă. A îngăimat: „Mai sînt oameni care mă mai iubesc“. <br /><br />– Întrucît aţi fost unul dintre puţinii care l-au însoţit pe L. Blaga pe ultimul drum, de la Cluj la Lancrăm, vă rog să vorbiţi pe larg despre înmormîntarea poetului. Cum s-au desfăşurat funeraliile de la Cluj? Cine au stat în preajma rămăşiţelor pămînteşti ale filosofului ? Ce s-a făcut cu acele foi pe care era scris „Viersul“ cîntat la înmormîntare? <br /><br />– La cîteva zile după ultima mea vizită, a sosit acasă, pe la orele 23 şi ceva, poştaşul cu o telegramă trimisă fulger (aşa de fulger încît a ajuns la mine de abia după 15 ore!) în telegrama expediată de doamna Blaga sta scris atît: „Soarta ne-a învins!“ Am înţeles. Am făcut sumare pregătiri şi am alergat la gară, unde m-am suit într-un tren personal, care pornea din Bistriţa la orele 1 şi ceva şi ajungea la Cluj pe la cinci şi ceva. Am cumpărat un buchet de lăcrămioare din piaţa Mihai Viteazul şi m-am dus de-a-dreptul la morga clinicilor de pe strada Hasdeu.Era devreme. Acolo, stînd pe un scaun, cu braţele suprapuse peste spetează, dormita paznicul. „Domnule – îl mişc uşor şi îi zic –, pot să intru în morgă?“ „Nu, a mîrîit el cu hotărîre! Numa' la opt se deschide morga ofiţial“. <br /><br />I-am înmînat nişte bani, nu tocmai puţini. Norma oficială a fost dată de-o parte. Mi-a deschis poarta şi am intrat în morgă. A trîntit-o cu răget după mine. Era cam întuneric. Am apăsat pe un buton şi am aprins lumina. Amarnică privelişte! Pe un fel de suport din lemn, acoperit cu o pînză soioasă, neagră, sta o targa, iar peste targa – trupul neînsufleţit al poetului. Cum poetul era înalt, picioarele lui se revărsau cu mult peste lungimea tărgii, în neant. Pe pereţi: închipuiri fantasmagorice de scurgeri şi igrasie. Nici o lumină la căpătîiul mortului, nici o floare nu lumina pe pieptul lui. Am depus în mîini buchetul de lăcrămioare. M-au podidit neguri şi am pornit a plînge ca un nemernic. Şi am tot plîns, pînă ce m-am liniştit şi înseninat. La scurt timp după ce s-a deschis oficial uşa, a intrat în morgă o fecioară. A depus un bucheţel de flori pe pieptul mortului, a stat cîteva momente concentrată-n reculegere rostea, pe semne, o rugăciune –, apoi a scos din poşetă un bloc-notes şi un stilou, şi a scris ceva, lipind, apoi, cu o pioneză, de marginea tărgii, hîrtia scrisă. Apoi s-a dus. Curios, m-am dus să văd ce sta scris pe biletul acela... Era scrisă acolo, cu litere gingaşe, poezia Cînele din Pompei. <br /><br />Întărîtată, atenţia mea a devenit mai ascuţită. Observ în buzunarul dinlăuntru al hainei poetului ceva alb. Şi mai curios, iarăşi, săvîrşesc indiscreţia şi caut să văd... Era acolo plicul cu felicitarea pe care i-o trimisesem eu de ziua naşterii lui, dar care a ajuns tîrziu, iar doamna Blaga, după ce l-a spălat şi l-a îmbrăcat de plecare, a înţeles să-i puie plicul cu felicitarea mea în buzunarul hainei... Era, probabil, unica felicitare pe care o primise de ziua naşterii. <br /><br />Apoi, s-a strecurat în morgă o arătare neagră, gîrbovă, sprijinindu-se pe un fel de par, îmbrobodită toată, de nu i se zărea decît nasul, şi s-a aşezat pe banchetă. Eu, în continuare, la căpătîiul mortului, în picioare. Arătarea întreabă: „Ţi-e rudă?“ Eu răspund: „Nu“. „Prieten?“ reia dînsa. Eu dau din umeri. „Nu vrei să vii să stai lîngă mine?“ mă roagă... M-am dus. „Eu sunt Veturia Goga“, se recomandă arătarea. „Am vrut, continuă ea, să-l duc la Ciucea, să-l aşez lîngă Tăvi..., dar el a ţinut să fie înmormîntat lîngă părinţii lui, la Lancrăm... Ştii care i-au fost ultimile cuvinte pe care le-a rostit?“ „Nu“, îngaim eu. – „Cresc arborii din mine!“, grăieşte pentru ultima dată vedenia, şi se duce. <br /><br />Îmi reiau locul la căpătîiul mortului. La scurt timp, apare altă arătare: un tînăr înalt, cu chica furtunoasă, păşind ca un actor pe scenă. Se opreşte teatral, face o scurtă pauză şi se lansează-n imprecaţii: „Cum!? Lucian Blaga e mort şi lumea nu ştie?... Blestemata să fie naţia care nu-şi cinsteşte oamenii aleşi pe care i i-a dat Pronia!“ Şi a părăsit interiorul scenei vociferînd cu mîinile ridicate spre cer. Era, am aflat mai tîrziu, pictorul maramureşean Mihai Olos. <br /><br />Apoi, s-au arătat doi medici, îmbrăcaţi în alb clinic, bine dispuşi şi dolofani, care, spre indignarea mea, au venit la obrazul poetului şi au început să-l palpeze cu buricele degetelor... „Cum vă permiteţi!?“ am scrîşnit spre ei şi... gata-gata să-i strîng de grumaz. Ei, însă, politicoşi şi ceremonioşi, mi-au explicat că este vorba de o chestiune profesională, în felul acesta executîndu-se ultima probă de verificare şi constatare a morţii reale... I-am înţeles şi mi-am cerut scuze, morocănos. <br /><br />În fine, au apărut şi cioclii cu sicriul. Au apucat de targa, au coborît-o lîngă sicriu şi, apucînd – unul de picioare iar celălalt de umeri –, au dat să-l aşeze-n cutie. – Cel care a apucat de umeri, nu ştiu cum anume a prins şi-a smucit, că mîna poetului, lungă şi albă, a pornit a se ridica, vroind parcă să-mi arate ceva înainte de a se trage peste ea încuietorile. M-am dus, după ea, cu ochii, înfiorat. Cioclul însă a răsucit-o la locul ei, rapid. <br /><br />Cînd să aşeze capacul peste sicriu, apare un funcţionar de la Sanepid. „Ce faceţi aici?“, întreabă el cu importanţă. „Iacă ce vedeţi.“ „Nu permit, nu permit – strigă el – deplasarea înainte de a se căptuşi sicriul cu hîrtie gudronată. Nu permit!“ Cioclii au tăcut, cu mîinile de-a lungul corpului, zicînd, fireşte, ceva foarte plastic în gîndul lor. <br /><br />Mă apropii de funcţionar şi încerc să-i explic: „ştiţi este un caz special, e poetul Lucian Blaga“... „Lasă, dom'le, iordanele şi nu mă vrăji pe mine. Eu nu calc legile ţării...“ Am alergat la un telefon public şi-i telefonez lui Aurel Rău: „Dragă Aurel, Blaga nu poate fi deplasat la Lancrăm, fiindcă nu este căptuşit cu hîrtie cătrănită." El mă roagă să revin peste 10 minute. Am revenit. Zice: „Am vorbit cu preşedintele Uniunii şi mi-a răspuns că nu-l interesează. «E-al vostru şi faceţi ce ştiţi cu el!» Dar am vorbit şi cu conducerea locală de partid şi s-a dat dezlegarea necesară“. <br /><br />Mortul a fost dus şi aşezat pe catafalc, în sala Casei Universitarilor. Eu şi cu Liciniu, un nepot de-al poetului, am făcut o haltă de consolare la bufetul „Continental“. Acolo, în sala de la Casa Universitarilor, altă situaţie: erau depuse coroane de flori peste sicriu, se intona în surdină marşul din Eroica, iar tinerii scriitori din Cluj făceau de gardă, îmbrăcaţi foarte lejer ca la grădina de vară, cu sandalete-n picioare, haine pestriţe şi gulerele de la cămăşi date peste cele de la haină, chiar cu ochelari de soare la ochi. Iarăşi m-am aflat slab de înger şi iarăşi am început a plînge, drept care, distinsa doamna Ilin, admiratoare a poetului, ca să nu fie văzută că stă lîngă unul care plînge, s-a depărtat urgent, la mare distanţă de mine. <br /><br />Ultima gardă au făcut-o bătrînii, îmbrăcaţi în negru. A vorbit Aurel Rău şi după el, gîtuit de emoţie, D.D. Roşca[8], după care sicriul a fost depus pe platforma unul camion. I-am întrebat pe cei de la Steaua şi Tribuna – naiv cum sînt – dacă nu cumva au şi pentru mine un loc în maşina în care aveau să meargă ei[9]... Au dat din cap că nu. Atunci, spre uimirea acelora care au făcut brusc tensiune la ochi şi exoftalmie, din doi, trei paşi aruncaţi în direcţia camionului şi un salt în sus, m-am pomenit iarăşi la căpătîiul mortului, şi-am pornit spre Lancrăm... În partea cealaltă a sicriului, şedea un tînăr îmbrăcat în negru şi cu un aparat de fotografiat trecut peste umeri. O neagră suspiciune stăruia între noi. El credea despre mine că..., eu despre el... Cînd ne-am cunoscut, la capătul călătoriei, – el era un nepot de-al poetului, inginerul Şerban –, să ne dăm în cap de ciudă nu altceva. <br /><br />Era de ziua eroilor, o zi într-adevăr năpădită de lumini, ce se revărsau de dincolo de soare. Departe, pe fundal, Munţii Apuseni, în care se putea vedea somnul aurului, aievea. Întîlneam, trecînd prin sate şi oraşe, coloane de elevi, însoţiţi de profesori, în haine de sărbătoare, mergînd cu flori la mormîntul eroilor, iar eroul trecea printre ei şi nimeni nu-l vedea. Ce minunat album de vederi din acea zi am fi împlinit, dacă nu ne-am fi suspectat unul pe celălalt ca străini duşmănoşi, eu şi cu inginerul Şerban. <br /><br />Am ajuns la Lancrăm. Satul era strîns în faţa bisericii, îmbrăcat de sărbătoare. Catarig, intendentul care răspundea de camionul Academiei, a dispărut, inginerul de asemenea. Cum să cobor sicriul... ? M-am uitat împrejur. M-am oprit cu privirea asupra a trei feciori care mi s-au părut a fi mai sfioşi şi mai chipeşi. I-am rugat să vie să mă ajute. <br /><br />Au tăcut şi au venit şi, împreună eu cei trei feciori curaţi ca tinerii daci aruncaţi în suliţi, l-am dus pe poet, pe umeri, din şosea pînă-n biserică, Femeile – dar şi bărbaţi, parcă, între ele – din sat, sub conducerea părintelui Ion Laşiţă, au cîntat o ciudat de frumoasă litanie, cu bocet de demult, apoi s-a oficiat slujba de înmormîntare, şi poetul a fost depus în pămîntul din care s-a născut, alături de osemintele părinţilor. Textul acelui bocet se află la părintele Laşiţă. <br /><br />Mai sosise, cu autostopul, la Lancrăm, şi foarte tînărul, pe atunci, poet Ioan Alexandru împreună cu prietenul şi consăteanul său Ion Papuc. Doamna Gherghinescu Vania, acea minunată prietenă a marilor noştri poeţi, s-a întors în Cluj de pe dealul Feleacului, făcîndu-i-se rău. <br /><br />Nici un delegat din partea Academiei, a Uniunii Scriitorilor la înmormîntare, nici din Bucureşti, nici din celelalte centre culturale ale ţării. S-a aprobat şi un ajutor, de înmormîntare, din partea Asociaţiei din Cluj a Scriitorilor, de 700 de lei... <br /><br />– Orice alte amănunte despre viaţa poetului sînt binevenite în încheierea convorbirii noastre.— Stimate domnule Oprişan, dacă s-ar întîmpla ca cineva să mă găsească vrednic de a fi trecut în vreun dicţionar enciclopedic, şi să mă întrebe ce anume faptă din viaţa mea aş dori să fie trecută printre datele biografice, i-aş răspunde: aceea că l-am purtat pe umeri, împreună cu trei feciori neprihăniţi din Lancrăm, pe Lucian Blaga. <br /><br />După zece ani, coboram de la spitalul oncologic, unde îmi murea cea mai dragă şi mai nobilă fiinţă din cîte-am cunoscut în viaţa mea, Zoe. Şi în faţa statuii poetului – opera sculptorului Ladea – din Piaţa Păcii, astăzi în faţa Teatrului Naţional[10], un copilaş o tot trăgea de mînecă pe bunică-sa, arătînd spre statuie şi întrebînd: „Ce face nenea acela, ce face nenea?“ „Se roagă, scumpul bunicii, se roagă“, a răspuns bătrîna. <br /><br />februarie 1987 <br /><br />NOTE______________ <br /><br />[1] În 1942, L. Blaga a ţinut o singură conferinţă în Bucureşti, la Ateneul Român, pe data de 5 decembrie. A se vedea mai pe larg impresiile despre această conferinţă şi precizările privitoare la data şi împrejurările în care ea a fost ţinută, în convorbirea cu Vasile Netea şi în comentariile ce-o însoţesc. Prin epistola datată „Cluj, 25 apr[ilie] [19]87“, Teohar Mihadaş ne-a confirmat că este vorba de conferinţa de la Ateneu: „Da, este vorba de conferinţa ţinută la Ateneu, cu sala arhiplină, din 1942“. <br /><br />[2] L. Blaga a conferenţiat în 1942, la Ateneu, despre Spiritualitatea românească. <br /><br />[3] „Conferenţiarul, sau, mai degrabă, asistentul pe atunci, de la Universitatea din Bucureşti, care afirma cu calm englezesc că din punct de vedere filosofic, Lucian Blaga este o valoare nulă, era domnul Alexandru Posescu, adept al definiţiei pe care o dădea filosofiei şeful catedrei – şi mi se pare că şi tată-socru – P.P. Negulescu, anume că «filosofia este analiza principiilor şi sinteza rezultatelor ştiinţelor exacte»“ (Precizare făcută în scrisoarea din 25 aprilie 1987). <br /><br />[4] După mărturisirile făcute de Dorli Blaga, „grădina“ de la Bistriţa a fost vîndută imediat după război, aşa încît poetul nu mai avea ce căuta acolo. El a mai fost, într-adevăr, în acea zona, doar în vizită la Lucian Valea, în preajma Sîngeorzului. În scrisoarea din 25 aprilie 1987, interlocutorul nostru face precizarea: „E drept că pe la sfîrşitul anului 1946, poetul vînduse grădina de la Schlferberg la Bistriţa, dar se interesa mereu, stăruitor şi nostalgic, ca şi cum n-ar fi fost vîndut-o, de dînsa, iar întîlnirile noastre au avut loc în toamna lui '45 şi '46 şi chiar şi după ce nu mai era proprietar, căci reapărea acolo ca fantoma“. <br /><br />[5] Vezi nota nr. 46, la convorbirea cu Dorli Blaga. <br /><br />[6] Curios e că Emil Cioran a fost în tinereţea sa unul dintre cel mal mari admiratori ai lui L. Blaga. Vezi nota nr. 30 la convorbirea cu Ovidiu Papadima. Un răspuns ferm la atacul neaşteptat al lui Emil Cioran a dat însuşi filosoful în articolul (apărut după moartea sa): Farsa originalităţii, Contemporanul, nr. 45, 9 noiembrie 1962, p. 17. <br /><br />[7] Numele lui Al. Husar, menţionat în epistola din 12.III.1943, către Domniţa Gherghinescu, îi prilejuieşte poetului o reflecţie cu caracter generalizant asupra tineretului acelei epoci şi o mărturisire fundamentală asupra formaţiei sale intelectuale. „Articolul lui Husar – scrie el – nu-l cunoşteam. Spune-i că-i mulţumesc. Interesant. Totuşi, fie vorba între noi, se remarcă la tineretul de astăzi tot mai mult o apucătură ciudată: tinerii încep să facă teoria înotului stînd pe ţărm, şi nu sar în apă. Eu am sărit în apă şi-am învăţat să înot acolo. E un simptom de sterilitate să tot filosofezi cum trebuie să filosofezi şi să nu te hotărăşti la actul creaţiei. De un alt aspect o să mă ocup în numărul 2 al lui Saeculum, într-o notă despre aşa-zisul «existenţialism» care a devenit o scuză a neputinţei de a crea“ (BAR 148423). Altă dată, în epistola din 11.V.1943, îi amintea aceleiaşi partenere de corespondenţă să „nu uite să scrie pentru Saeculum lui Noica, lui Şuluţiu, lui Comarnescu, lui Husar“ (BAR 148426). Cu ocazia apariţiei articoluluiProbleme şi perspective literare, din Contemporanul (nr. 18, 29 aprilie 1960, p. 1), Al. Husar se alătura lui Gherghinescu Vania, Henrietei Cocea şi lui G. Istrati, spre a-l felicita pe poet: „Ne-am bucurat – se spunea în misiva expediată la 29.IV.1960 – de limpezirea «problemelor» şi mai ales [a] «perspectivelor literare»“ (MLR 19.960). <br /><br />[8] Reproducem începutul cuvîntării rostită de D.D. Roşea în faţa catafalcului filosofului – ce nu a apărut la vremea respectivă în presă, în care sînt evocate, cu durerea despărţirii, relaţiile de prietenie dintre cele două mari personalităţi : „M-a legat – acum trei zile puteam spune încă: «mă leagă» – de Lucian Blaga o veche şi credincioasă prietenie. L-am întîlnit acum 50 de ani la Braşov: citea cu pasiune Primele principii ale lui Spencer, la vîrsta cînd alţii citesc doar romane şi «poezii» uşoare. Am fost colegi de an la liceul din Braşov şi apoi, doi ani, la Universitatea din Viena. Aici Blaga a continuat să fie acelaşi pasionat cititor de filosofie şi neobosit răscolitor de probleme, cum îl cunoscusem cu ani înainte la Braşov. De altfel, şi ulterior, opera lui de mare artist al cuvîntului va fi nu numai rodul darurilor lui poetice, ci şi rezultatul unei încordate şi meticuloase munci de cîntărire a valorii cuvîntului“. (BCU Cluj-Napoca, ms. 4827/1) <br /><br />[9] „La plecarea spre Lancrăm – îmi relata Teohar Mihadaş în epistola din 1 martie 1987 – nu e vorba de maşina celor de la Tribuna şi Steaua, ci de o maşină la înmormîntare; la Lancrăm, la pomana mortului, neobservînd a fi prezenţi decît pe tribuniştii Grigore Beuran, Radu Enescu şi Miron Scorobete“.[10] „Statuia lui Blaga, din Piaţa Păcii – observă Teohar Mihadaş în epistola anterior citată – se află acum în faţa Teatrului Naţional, lîngă a lui Eminescu, după ce a făcut un stagiu şi-n parc“. <br /><br /><i> Pg. 317-327 </i><br /><i>Text reprodus din volumul semnat de I. Oprişan, Lucian Blaga printre contemporani, dialoguri adnotate, Editura Minerva, Bucureşti, 1987
</i><p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-weight: bold;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-weight: bold;"><o:p> </o:p></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;"><o:p> </o:p></span></p><br /><p></p></div>Unknownnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-9108128633675818069.post-64440038947975675822022-01-03T04:53:00.005+01:002022-01-15T14:23:58.770+01:00Traian T. Coșovei - Nevoia de oglinzi<p> </p><p><span style="font-family: Georgia, "serif"; font-size: 14pt;">Vreau să scriu un poem ca o masină Hummer!</span></p><p class="MsoNormal"><span lang="SQ" style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 107%; mso-ansi-language: SQ;">
Vreau să am sentimente ca niște curse de șoareci!<br />
Nu am nevoie de oglinzi!<br />
Nu înțelegi? Nu am nevoie de oglinzi!<br />
<br />
Lecția de geriatrie a costumelor cu cravată s-a terminat!<br />
Vreau să înduplec luna cu bastonul de cauciuc și cu vâna de bou!<br />
Nu am nevoie de oglinzi!<br />
Nu înțelegi? Nu am nevoie de oglinzi!<br />
<br />
Vreau o fereastră prin care să privesc asfințitul<br />
acestei lumi încălecate de mirese!<br />
Vreau un ciob prin care să văd eclipsa totală de soare!<br />
Vreau o lumină, un far, care să-mi arate de la distanță linia de plutire a vieții!<br />
Ori măcar o candelă așezată în fereastră, să nu mă pierd pe ape!<br />
<br />
Nu am nevoie de oglinzi!<br />
Nu înțelegi, măi, omule, că nu am nevoie de oglinzi!?<br />
<br />
Am nevoie de un dig care să stăvilească oceane!<br />
De tine am nevoie!<br />
Nu am nevoie de oglinzi!<br />
<br />
Nu înțelegi că nu am nevoie de oglinzi!?</span><span lang="AF" style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 107%; mso-ansi-language: AF;"><o:p></o:p></span></p>Unknownnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-9108128633675818069.post-48451364559520305762022-01-03T04:51:00.003+01:002022-01-15T14:22:47.474+01:00 Paul Aretzu -Muntele Viu (note de drum) <p> <span style="font-family: Georgia, "serif"; font-size: 14pt;">*</span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">stăm rezemaţi cu coatele de barieră. e cald, e bine. trebuie
să ne îngrijim de siguranţa trecerii dincolo. nu se aude şi nu se zăreşte
nimic. frica de libertate ne face să trăim. târziu, cel aşteptat trece în
viteză. deschizând o iubire mai veche. bariera deja a fost ridicată. ne putem
pierde cu totul în orizont. iată, drumul se răsfiră ca mersul peştilor
migratori.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;"> </span><span style="font-family: Georgia, "serif"; font-size: 14pt;">*</span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">un bătrân, vom vedea, citind un scurt poem despre moarte.
şoptindu-l cu frică. înţelegând mai mult decât e scris. de fapt, citind un
singur cuvânt. repetat. un cuvânt despre frumuseţe. cu pasiunea unui cerşetor.
care îşi câştigă astfel existenţa. în timp ce pupila jucăuşă îi este răpită de
o certitudine mare. în absenţa adevărului.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;"> </span><span style="font-family: Georgia, "serif"; font-size: 14pt;">*</span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">erau spini înfloriţi pe deal. din aceia numiţi şi scai
măgăreşti. tata ţinea un suflet de copil în braţe. era luminat pe obraz.
bunicul legase un snop sub streaşină. sub care tata se ruga. pe jos, lângă el,
era o seceră cu zimţii tociţi. bunica şi bunicul, înjugaţi la un car, au urcat
pe o corabie fumurie. care deîndată<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">s-a scufundat în pământ. fără a lăsa nici urmă, nici val.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;"> </span><span style="font-family: Georgia, "serif"; font-size: 14pt;">*</span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">nemişcarea copistului în faţa pupitrului său. durează de
câţiva ani. va veni seara. vor lăcrima ochii obosiţi. scrisul îşi vede de drum,
ca un pelerin. tocurile de scris. cernelurile. timpul trece pe alături aplecând
vârfurile pomilor, spulberând şirul de furnici cocârjate. literele se odihnesc
în rastele. seara, acest pătrat alungit.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;"> </span><span style="font-family: Georgia, "serif"; font-size: 14pt;">*</span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">cu scrisurile pe ploaie. când vine un mesager. lumina se
întretaie. limbaje curgând pe un câmp înalt. nimic nu este mai trist decât
agonia mamei. decât neputinţa ei de a reîncepe. lumina se întretaie lăsându-ne
muţi. din cotlonul de întuneric, prin cântări. doar câţiva rămaşi până la
sfârşit. cu toată oboseala învierii. cu braţe de lăcustă închinându-ne. cu ochi
de bufniţă binecuvântând.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;"> </span><span style="font-family: Georgia, "serif"; font-size: 14pt;">*</span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">prima zi cu zăpadă. călcam pe copaci, pe ziduri. ca să n-o
murdăresc. un cetăţean cu părul zbârlit a murit ieri. în acelaşi timp, un copil
din clasa întâi recita poezia iarna, privind speriat pe fereastră. azi n-a
sunat telefonul. în grădină, nu ştiu cine a adus un om de zăpadă. vrăbiile au
ciugulit ciorchinele îngheţat sub streaşină, dintr-o viţă imaginară. nu ştim
dacă anul acesta va mai veni moartea.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;"> </span><span style="font-family: Georgia, "serif"; font-size: 14pt;">*</span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">i se prelinsese un firicel de miere în barbă. ne-am uitat
cum sclipea. sfânt venit de pe alte meleaguri. nu-l ştia nimeni. în colbul
poienii, un ţigan bătrân se străduie să îndrepte cu ciocanul o sabie. o nuntă
de vrăbii înfoiate ne-a evitat în ultima clipă. după ce sfântul a plecat în ale
lui, fagurele muşcat într-un colţ a rămas atârnat în aerul dimineţii (mi-am
amintit de bătutul alviţei, din copilărie. tata lega de lustră o bucată de
alviţă, iar noi săream să o prindem cu gura. nici nu ştiam ce este viaţa).<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: Georgia, "serif"; font-size: 14pt;">*</span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">lumina mea tu eşti. o pasăre în mijlocul metalului
fierbinte. ningea, de-adevăratelea, cu fulgi şi cu puf de gâscă. erau nămeţii
cât casa. când respiram îşi luau zborul. ningea butaforic şi nu se mai vedea
calea. am mers, deci, la întâmplare. într-o lume care se ascundea. într-un timp
neştiut.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: Georgia, "serif"; font-size: 14pt;">*</span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">vaporul acela era o corabie. alteori, un munte desprins din
nori. îl aşteptam cu gleznele împotmolite în ţărm. unele zile erau moarte.
concentrate în stea. melcul din somn răsucea fumul timpului. pe când, dincolo,
peştii de nisip scânteiau într-o mare din chirpici. câţiva bătrâni îşi vor da
duhul pe strada mare. într-o ţară absentă.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: Georgia, "serif"; font-size: 14pt;">*</span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">vai de oraşul fără vulturi. plin de păsăret mărunt. oamenii
îşi<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">scutură buzunarele goale. îşi beau cafelele detaşaţi. citesc
rapid<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">ştirile zilei. sunt chiar fericiţi. avioane patinează pe
cerul îngheţat.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">păsăretul ţopăie prin piaţa publică, în căutare de
firimituri şi<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">gândaci. oamenii caută şi ei de lucru. o forţă invizibilă
întinde<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">peste tot camere de luat vederi, semne de circulaţie. o
doamnă în<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">doliu trece cu un buchet de flori artificiale în mână. se
grăbeşte<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">către un loc misterios. ca nişte greieri, literele sar din
cărţi. vrăbiile<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">le urmăresc şi ciopârţindu-le bine le înghit. casa a rămas
goală, cu<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">uşile date la perete. nu se ştie dacă trenul care tocmai
pleacă există.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">târziu a început să ningă cu sare gemă peste oraş. nu e voie
să<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">priveşti înapoi.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: Georgia, "serif"; font-size: 14pt;">*</span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">de data aceasta: războiul de ţesut litere. stam înşiraţi:
unii cu braţele desfăcute, alţii cu gâtul aplecat, unii în genunchi, alţii
încovrigaţi, alţii cu piciorele depărtate, alţii frânţi de la mijloc, alţii
suciţi, alţii căzuţi prin munţi, alţii adormiţi în văzduh. croitorul neştiut ne
cosea unii de alţii. ca într-o cămaşă de forţă. o carte ieşea la iveală. pentru
cititorii ambliopi. astfel: alfa, un om care se naşte. omega,<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">un om care înviază.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: Georgia, "serif"; font-size: 14pt;">*</span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">era o maşină foarte complicată. la început toţi am crezut că
este un aparat nou de fotografiat sau o lampă magică folosită la naşterile
premature. o rază de-a ei chiar mângâia morţii. pe când lumea nu începuse.
contemplându-se pe sine. universul era în atelier. încă nu începuse. aspirantul
s-a retras, prefăcându-se că citeşte geometrie. atunci raza, singura rază din
lumea inexistentă, ţâşnind, s-a arcuit peste puiul de înger pe care îl ţineam
în palmă. aceasta este toată minunăţia.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: Georgia, "serif"; font-size: 14pt;">*</span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">un popor alcătuit din şapte litere. dintre care trei sunt
vocale. erau acolo piane, viole, un oboi, lire. cred. a venit cineva de pe
drum. obosit. avea pâini proaspete şi friptură de miel. am consultat ghidul pentru
urcarea pe munte. un popor în mişcare. cu animale, corturi şi idoli. intrând
încet în partea întunecoasă a călătoriei. unii îşi înfăţişau copiii. alţii
femeile senzuale. erau oameni de litere. etalându-şi cunoştinţele geografice.
priveau în zare firele de iarbă, firele de praf. nu trăiau decât pentru a
inventa o nouă lume. iar în vârful muntelui, într-un loc plin cu pietre, unde
s-au oprit să-şi tragă sufletele, au întâlnit iubirea ieşită din minţi.</span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">*<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">regele s-a îmbrăcat în haine regale. şi-a ronţăit, în
foişor, biscuitul, căruia îi spunea prietenul meu. când cineva este convins de
existenţa sa, intră la rege şi i se închină. acesta îl ia de braţ şi îl ridică.
el a învăţat foarte mult. a citit toţi filosofii. ştie să se poarte cu supuşii.
îi dă şi acestuia un biscuit. apoi îl conduce spre ieşire. de-acum regele are
timp şi pentru problemele sale. acuma pot să vină constructorii. să-şi etaleze
uneltele. regele pune capcane dibace pentru propoziţii. apoi aşteaptă. el a
crezut în Dumnezeu de la începutul începutului.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: Georgia, "serif"; font-size: 14pt;">*</span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">mergea încet, îngândurat, pe un drum, către un clopot uriaş.
spunea că cineva era pe moarte. locuitorii se dădeau în lături şi îi făceau
câte o plecăciune. datorită timidităţii nu-l luau în cârcă. dar îl iubeau
foarte mult. foarte mult. el îşi dădea jos haina şi le-o oferea. îşi scotea
bocancii. dădea unuia unul, altuia altul. soarele. ca un putregai aprins,
lumina piersicii îndestulaţi, duzii pitici, pădurea de pini, arborii de
roşcove. mai mult şchiopăta decât ţopăia. a întrebat unde stă muribundul. iar
păstorii locului l-au gonit de teamă să nu le sperie vitele. mergea după hartă.
coliba lui rămăsese demult în urmă, dispăruse. nu ştia dacă în faţa lui era o
poartă sau o groapă. când a trecut prin ea, ca un ascet, s-a trezit în mijlocul
infinitei pustii.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: Georgia, "serif"; font-size: 14pt;">*</span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">acesta pescuia întruna de pe un cal pag. dar nu prindea
nimic. pescuia mai mult prin locuri neumblate. prin păduri. prin vârfurile
munţilor. prin mărăcinişuri. dar nu prindea nimic. atunci a venit prietenul său
cărturarul care i-a adus ultimul său volum. deîndată s-a lăsat de pescuit şi
s-a apucat de citit. dar nu înţelegea nimic.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: Georgia, "serif"; font-size: 14pt;">*</span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">pentru că era plictisitor şi irascibil, şi pentru că umbla
numai beat, pe singurul poet din lume îl aruncaseră într-un parc. cu o pălărie
de paie turtită pe cap, cu vreo câteva cărţi risipite în jur, a adormit pe
dată. fiind capabil de ieşirea din minţi a sinelui. ideea de propoziţie nu i-a
venit chiar atunci. a lăsat încă pentru mult timp lumea încurcată. ţinând un
greier timorat pe limbă. şi, în momentele de trezie, mărindu-şi ochiul.
folosind o reţetă de întuneric pentru a trece nevăzut pe lângă domnul însoţitor
de animale mici. părea, cu adevărat, un cerşetor. alt cerşetor, aproape
identic, tocmai dădea colţul. avea sub braţ o pâine şi cărţile iluzorii ale
singurului poet din lume.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: Georgia, "serif"; font-size: 14pt;">*</span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">cel mai bine se înnebuneşte iarna. taxiul opreşte din
greşeală în alt loc. poate vei muri în timp ce te bărbiereşti, privindu-te în
sticlirea halucinantă. îngheţând pe o bancă de pe care nu se mai ridică nimeni.
sau rănindu-te în omul de zăpadă din curtea grădiniţei. şi se înnebuneşte cel
mai bine în miezul zilei. umblând după vreascuri în jurul mânăstirii. mai
devreme erai puternic, iar acum ai părul nins şi pielea încreţită. acum te
aşteaptă o străduţă îngustă în care te poţi scufunda. acum poţi se dispari
definitiv.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: Georgia, "serif"; font-size: 14pt;">*</span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">mergeau puţin câte puţin. pe un drum clătinat. printre
pietre kilometrice şi mormane de frunze veştede. către vârfurile muntelui. pe
margine oameni în cojoace, cu butii pline cu băutură sau cu ulei. jupuind
animale vii. întinzând mese. sătui de pâine. mergeau cu prudenţă. aveau în
mâini plase din plastic şi boccele mici pe care le ţineau la piept. erau un
grup de bătrâni mutaţi de la un azil la altul. un cal pitic trăgea din
răsputeri o căruţă plină cu paturi metalice. îşi întindea gâtul, proptindu-şi
copitele în pietrele ascuţite. bătrâni sfinţi călcând pe pietre ascuţite. pe
calea fără sfârşit.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: Georgia, "serif"; font-size: 14pt;">*</span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">în capătul drumului, muzeul crucilor de lemn. am urcat din
greu, ţinându-ne de un car cu mort în el. mort tânăr cu pălărie. cu zâmbetul
abia reţinut. lumina cădea din pomii din jur şi din lumânările firave înfipte
în pământ. l-am strigat pe fratele meu ascuns în muzeul crucilor de lemn. boii
lăcrimau din cauza tăriei luminii. mortul tânăr se transformase în cânticelul
psaltului. suind uşor. s-a vorbit mult despre lentile. despre vederea din urmă.
sticloasă. vederea cu degetele, prin întuneric, a frumuseţii. nici n-am simţit
când ne-au crescut bărbi, ni s-a albit părul, ne-au crescut unghiile, genele.
stăm întinşi la umbra crucilor. nu avem voie să fumăm. ca să nu afumăm becurile
înstelate.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: Georgia, "serif"; font-size: 14pt;">*</span></p>
<p class="MsoNormal"><i><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">lui Mircea Bârsilă</span></i><span style="font-family: Georgia, "serif"; font-size: 14pt;"> </span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">bătrân şi desculţ. prin grădina cu zeci de mierle. Dumnezeu
nu poate fi departe de aici. la o bătaie de inimă. cânt împreună cu avva
printre sturzi şi păuni pictaţi pe ziduri. îngenunchiaţi. prietenul nostru ne
întoarce foile cărţilor bisericeşti. şi ne întoarce anii. şi ne face cu suflete
de copii. cântăm la poarta raiului nu cântece. bucăţi de abur vopsit. avva îmi
arată: cântă aici. aici. se vaietă de dureri de picioare. într-un fir de păr al
avvei atârnă un măr pârguit, nu prea mare. prietenul dă foile şi noi cântăm
fără oprire. autobuzul de la poartă a plecat de mult. înaintează prin noapte,
tras parcă de dârele de lumină ale farurilor. a început să plouă. mânăstirea
s-a ascuns în întregime într-un abur vopsit. glasurile noastre se aud de
departe. ţinem în braţe sturzi şi păuni luaţi de pe ziduri. pârâul de lângă noi
curge fără încetare.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: Georgia, "serif"; font-size: 14pt;">*</span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%; mso-bidi-font-weight: bold;">reţetă pentru alegerea poemului
preferat</span><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;"><o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><i><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">
lui Ioan Moldovan</span></i><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;"><o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;"> <o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">se ia o carte la întâmplare, din bibliotecă. şi, ce să vezi?
gellu naum – poezii. se închid ochii cât de mult se poate. se scutură palmele,
ca în şedinţele de magie livrescă. se deschide apoi cartea. trebuie să fii întors
cu spatele la ea, să nu vezi. se deschide cu mare emoţie şi cu dragoste de
cititor. absolut la întâmplare. când, ce să vezi? po(h)emul meu favorit: scara
vieţii, p. 546. se ia o foarfecă de altoit şi se decupează. apoi se lipeşte pe
fereastră, cu literele spre interior. toţi cititorii trecători vor spune: ce
frumos po(h)em ar fi fost acesta, dacă geamul nu ar fi fost împâclit.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: Georgia, "serif"; font-size: 14pt;">*</span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">eram mereu pe drumuri. nu mai ştiu, ningea sau ploua. sau
era caniculă. coboram dintr-un tren. urcam pe vreun munte. sau poate urcam
scările blocului. era o lumină împrejur. un cer mic. nu ştiu. un gândac
fosforescent. dar eu mergeam prin nămeţi de întuneric. spre nord, spre sud?
trebuia să mă întâlnesc. atâta ţin minte.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: Georgia, "serif"; font-size: 14pt;">*</span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">diavolul are ochii de aur. priveşte prin ceaţă. dă târcoale
scaunului din grădină. ia un tăciune şi îşi aprinde faţa. arde ca o oglindă. un
orb atât de muzical. i-am ascultat scânteierile. i s-a urât cu viaţa. fiindcă
moartea pe nimeni nu ocoleşte. diavolul face din orice un spectacol. iar
diavolul orice poate, numai cuvinte nu. este lipsit de semantică. are ochii de
aur şi triunchiul de funingine. dacă nu mai scrii de douăzeci de ani eşti ca şi
mort. diavolul se scaldă în praf şi în pulbere. se pierde în lumină ca pletele
unui bătrân.</span></p><p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;"><br /></span></p>Unknownnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-9108128633675818069.post-59984061490564566032022-01-03T04:49:00.003+01:002022-08-28T02:43:07.803+02:00Paul Aretzu -Psalmul 75<p><span style="font-family: Georgia, "serif"; font-size: 14pt;">Bisericile sunt seminţe ale Duhului, căzute din cer.</span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">Eu mănânc pâine răstignită. Sufletul meu este tot mai
înăuntru. Ca apa în fântână. Şi Dumnezeu se oglindeşte în mine.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">Psalmul este cuvântul întrupat. Veniţi să ne împărtăşim cu
psalm. Veniţi să atingem îngeri. Doamne, trimite-mi un înger moscat.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">Împodobit m-ai făcut şi m-ai înfiat. Trupul meu este epic
iar sufletul este liric. Am o religie în sânge. Sunt înconjurat de strămoşi şi
de urmaşi.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">Doamne, cum a fost când m-am născut? Dumnezeu m-a plămădit,
Dumnezeu mi-a suflat Duh în nări. Dumnezeu a pus în mine puncte cardinale.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">Mănânc în genunchi, Doamne. Îngerii sunt nişte secunde. Au
feţele jupuite iar sânii lor miros a busuioc. Îngerii se îngrămădesc pe
fiinţele omeneşti.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">Scriam pentru a învăţa să scriu. Vorbeam pentru a învăţa să
vorbesc. În fiecare zi mă botezam cu rugăciune. Dormeam pentru a învăţa să mor.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">Sunt un om pierdut şi nemaigăsit de nimeni. Cu ochi
gânditori.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;">Doamne, vreau să-mi retrag toate cuvintele şi să încerc iar…<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14pt; line-height: 115%;"> <o:p></o:p></span></p>Unknownnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-9108128633675818069.post-56930116991538821142022-01-03T04:47:00.006+01:002022-08-28T02:43:07.802+02:00 Paul Aretzu -Psalmul 74<p><br /></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"> <o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">Doamne, eşti un focar de rugăciuni. Scapă-mă, Doamne, de
beţia cuvintelor. Ce sunt: o ţărână luminiscentă.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">Doamne, dă-mi scrisul viu în care este Hristos Cuvântul,
dă-mi, Doamne, cuvântul crucificat. Nu sunt bun de nimic, nu am făcut pe nimeni
să moară de fericire.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">Fă-mi rugăciunea indelebilă mireasă. Eu mor încet, Doamne.
Mor continuu. Sunt un hoit psihic. Doamne, dârdâi de a Ta frică.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">Doamne, am sărutat-o pe corp şi nu pe buze. Doamne, i-am
mirosit sânii. Mâinile mele i-au îmbrăţişat coapsele. Doamne, iartă-mă!<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">Ce caut eu în ceruri, Doamne, ca un rătăcit. Nu vedere:
năpustirea lucrurilor peste mine. Nu vorbire: năpustirea cuvintelor, a
sensurilor peste mine. Sunt un centru al gravitaţiei Tale. O ţărână de călcat
în picioare, Mângâietorule.<o:p></o:p></span></p>
<span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%; mso-ansi-language: RO; mso-bidi-font-family: "Times New Roman"; mso-bidi-language: AR-SA; mso-bidi-theme-font: minor-bidi; mso-fareast-font-family: Calibri; mso-fareast-language: EN-US; mso-fareast-theme-font: minor-latin;">Doamne, lecuieşte-mă de beţia
cuvintelor. Şi de singurătatea cuvintelor</span>Unknownnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-9108128633675818069.post-65143668235360838442022-01-03T04:47:00.001+01:002022-08-28T02:43:07.804+02:00Paul Aretzu -Psalmul 67<p> </p><p class="MsoNormal"><br /></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;"> <o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">Te cântăm, Doamne, cu gâturile alungite, cu buzele ţuguiate,
înfricoşaţi că vorbim.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">Vedem cum cuvintele stau în mintea lor şi în interiorul lor,
aşa cum stau sufletele, odihnindu-se în rai. Un porumbel dădea cu gheara foile
şi citea din carte.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">Eu plâng timpul, Doamne, nu-l trăiesc. Eu trăiesc lacrimi.
Am văzut boala năpădindu-mi gura. Ochiul, ca un semn de carte, văzând cuvinte.
Mă uit în jur şi ating lumea cu ochi tineri şi zâmbesc cu buzele în flăcări. Şi
gura mea vorbeşte şi apoi mănâncă şi respiră. Şi Dumnezeu stă pe buzele mele ca
un ruj al dragostei.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">Mă chircesc într-un clopot, ca un ochi într-o orbită,
încercând să-şi învingă propria pleoapă, având cuvântul Dumnezeu în mine ca o
limbă a timpului. Dar L-am cunoscut pe Domnul şi Stăpânul meu, sufletul meu se
scaldă în viaţă, la infinit.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">Sunt un fetus în interiorul cuvântului, mă hrănesc din
acesta. Tatăl a însămânţat în mine Scriptura şi din ea se naşte veşnic Hristos.
Şi sunt tot timpul gravid cu Hristos. El este din mine, Hristosul, şi vine de
la Tatăl. Ca să Îl nasc, eu trebuie să devin cast, să fiu copil şi să mă joc
printre literele sfinte, printre pomii din rai, sufletul meu să-I fie chivot.<o:p></o:p></span></p>
<p class="MsoNormal"><span style="font-family: "Georgia","serif"; font-size: 14.0pt; line-height: 115%;">Cuvântul e mijlocul cosmosului, locul în care se întâlneşte
iubirea care pleacă din mine cu iubirea care vine spre mine.<o:p></o:p></span></p>Unknownnoreply@blogger.com