Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Featured Posts

Biblioteca

Matei Vișniec- Ora exactă

 


 

Pe strada pustie – calul şchiop şi tăcut

pe altă stradă din univers – eu însumi

tăcut şi înfricoşat

de piciorul meu, legată cu lanţ

marea bilă neagră cu ceas

 

în buzunarul meu de la piept

minutarul şi arătătorul

în buzunarele de la pantalon

cifrele opt, nouă şi zece, unu şi doi

 

celelalte cifre amestecate încâlcite

sălbatic în pălaria mea cadranul ceasului

învelit intr-un ziar vechi

îl ţin la subsoară

 

alte rotiţe arcuri mici pedale şi

zeci de suruburi pretutindeni uitate

prin manşete şi pe după curelele grele

pe sub cămaşa udă şi pe sub piele

 

calul trece pe una din străzi

eu pe altă stradă din univers

nu ne întâlnim niciodată

 

 

 

 

 

 

 

Matei Vișniec - I se topesc roțile în timpul mersului

 


 

Multă vreme am crezut că șinele de cale ferată

sunt urmele unui tren mai stîngaci

căruia i se topesc roțile în timpul mersului

 

ani de zile am așteptat

ca șinele de cale ferată din fața casei mele

să dispară, să se topească încet și ele

să fie luate de ploaie, să se scufunde în pămînt

 

dar nu, orașul este cel care s-a subțiat între timp

s-au evaporat acoperișurile, punctele cardinale s-au ciobit

a dispărut auzul din urechi și văzul din ochi

mințile ni s-au chircit și cuvintele ni s-au uscat pe limbă

 

nimeni nu-și mai amintește să fi văzut vreodată vreun tren

trecînd prin mijlocul orașului

iar dacă n-ar exista aceste două șine care nu duc nicăieri

nici n-am ști în ce direcție să ne tîrîm

 

Matei Vișniec - Fanteziile unui măr

 


 

Locuiam în miezul unui măr eram singur

vara citeam lungi poezii anonime

iarna ascultam înfiorat cum vântul

construieşte cuburi de aer pentru posteritate

 

mă lăsam copleşit de căldura dinlăuntru

închideam pleoapele şi realitatea

se dezbrăca sub pleoapele mele oarecum

ruşinată pe vremea aceea nimicul încă nu exista

 

în zilele ploioase încercam să-mi aduc aminte

de unele lucruri mai subtile

cum ar fi de plidă compoziţia universului

ori starea primului principiu

 

încercam să-mi aduc aminte de prima ploaie

şi de primul castan înflorit şi de prima încercare

a spiritului de a cugeta mai mult de o secundă

 

alteori când amurgul îşi trimitea razele

adânc prin coaja mărului până în pielea mea

subţiată de somn şi de aşteptare

mă gândeam la frumoasa Makta

singura mea imagine despre sublim

 

atunci cădeam în genunchi

acolo în miezul aromat şi roşu

zguduind mâna celui care

tocmai ducea mărul la gură.